Semnalul de alarmă tras de directorul Dacia nu este doar despre industria auto. Este, de fapt, radiografia unei economii care începe să se sufoce sub povara unor costuri energetice tot mai mari. Când unul dintre cei mai importanți investitori din România spune că energia și lipsa de predictibilitate au devenit principalele obstacole în calea competitivității, nu mai putem vorbi despre un simplu avertisment. Vorbim despre o problemă de securitate economică.
Paradoxul este cu atât mai revoltător cu cât România dispune de resurse energetice importante și, în același timp, are la dispoziție aproximativ 1,8 miliarde de euro din fonduri europene destinate modernizării și retehnologizării sistemului energetic. În loc ca acești bani să fie transformați rapid în capacități noi de producție, rețele modernizate și energie mai ieftină pentru economie, proiectele înaintează greu, iar fondurile riscă să rămână neutilizate sau întârziate.
Între timp, fabricile plătesc facturi tot mai mari, investițiile sunt amânate, iar unele proiecte industriale aleg alte țări. Nu pentru că România nu ar avea oameni pregătiți sau resurse, ci pentru că nu mai poate oferi un avantaj competitiv. Costul energiei a devenit un handicap.
În aceste condiții, întrebarea firească este una pe care statul român pare să o evite: cine câștigă, de fapt, din aceste prețuri ridicate la energie? Pentru că, dacă economia pierde, dacă investitorii pierd, dacă populația plătește facturi din ce în ce mai mari, atunci cineva, fără îndoială, înregistrează profituri uriașe.
Este normal ca o mână de companii sau de intermediari să acumuleze câștiguri impresionante, în timp ce mii de firme își reduc investițiile, își amână planurile de dezvoltare sau chiar își închid porțile? Este normal ca România să vorbească despre reindustrializare, în timp ce una dintre cele mai importante componente ale competitivității – energia – devine tot mai scumpă?
Fiecare investiție care pleacă din România înseamnă locuri de muncă pierdute, taxe care nu mai ajung la buget și oportunități ratate pentru generațiile viitoare. Iar atunci când un producător de talia Dacia avertizează că energia a devenit o problemă majoră, nu discutăm despre cazul unei singure companii. Discutăm despre viitorul întregii economii.
România nu are nevoie de noi strategii scrise pe hârtie. Are nevoie ca miliardele de euro deja disponibile să fie investite rapid și eficient în producția de energie, în modernizarea rețelelor și în proiecte care să reducă prețurile pentru industrie și pentru populație. Fiecare lună de întârziere costă investiții, locuri de muncă și competitivitate.
Dacă nu vom răspunde rapid la această provocare, riscăm ca, încetul cu încetul, să punem lacătul pe tot mai multe fabrici și afaceri românești. O economie nu moare peste noapte. Se stinge treptat, atunci când costurile devin insuportabile, investițiile pleacă, iar statul privește pasiv. România încă poate schimba acest curs. Dar timpul în care își mai permite să amâne deciziile devine din ce în ce mai scurt.
Dragoș Ionică
