1.Toposul «acasei»
Și Nichita Stănescu avea obsesia toposului tradițional «acasă»… Citez din poema „Acasă”. „Acasa mea e într-un cuvânt/ gândit de altul. Acasa mea e într-un sărut pe care l-am gândit în alți doi adolescenți” ș.a.m.d.
Același topos îl preferă, și în romanul „Bomboane acrișoare”, Daria Dalin. Citez: „Întoarcerea acasă, am crezut, va fi cea mai firească întâmplare din viața mea. Doar era casa mea, tot ce era acolo îmi purta semnătura, amprenta și chiar o parte a sufletului, pe care, când am plecat în lume, n-am reușit să-l iau cu mine, căci se ținea cu dinții de casă”.
Iubire de mamă, dragoste, gingășie, delicatețe infinită, rafinată blândețe, evident pedagogică, virtuți resuscitate pe canalul emoției prin paradigma sublimului. Putere de a lupta, de a critica sistemul, de a demasca statul corupt, de a arăta cu fermitate maladiile epocii pe care noi toți am trăit-o (condițiile infernale din căminele de vârstnici și din orfelinate), guvernările dușmănoase națiunii, călcarea în picioare a drepturilor celor muncitori și onești, lipsirea de libertate și de demnitate ș.c.l.
Am construit amplul paragraf de mai sus ca să relev calitățile și interioare și exterioare ale prozei pe care cu un talent autentic, nativ, de sorginte modernistă totuși, pe care ni le generează noul roman al Dariei Dalin, apărut în 2026, „Bomboane acrișoare”, o sintagmă care sugerează ironie, tandrețe, inteligență, imaginație, toate slujind scoaterea din uitare a unui generos pachet de sentimente.
2.O splendidă dualitudine
Cu adevărat această dotată naratoare cu harul locuirii poetice, ca-n atmosfera filosofică creată de marele Heidegger, apelează la trăirile semnificative accentuate calitativ de un spațiu cândva mioritic, dar azi pângărit, aflat în criză de moralitate, de identitate, de bunătate, de paternitate și, vai, ce-i mai dureros, de maternitate.
Impresionismul romanului Dariei Dalin se obiectivează politic sub formă de protest adesea virulent, acuzator la vedere. Așa și trebuie să ne comportăm noi în acest prezent degradat – decadent, înspre peștera cu monștrii și căpcăuni, înspre cruzimea criminală a unor indivizi pe care procurorii nu vor să-i aresteze din „lipsă de probe”(?!), înspre avariția fără precedent istoric a unei părți a societății autohtone ș.a.m.d.
Însă tonul meu, destul de aspru, trebuie să se plieze și pe scriitura acestei excelente povestitoare pentru copii în maniera unor B. Ștefănescu-Delavrancea, Ionel Teodoreanu, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Saint-Exupéry, Mark Twain, C.J.H. Dickens, Lewis Carroll ș.a. Ea știe rostul manifestului și pamfletului resorbit în text; se pricepe să schițeze personajele rapid și cu maximă eficiență; situațiile-intrigi par culese/și poate chiar sunt, dintr-o realitate lugubră, dezamăgitoare.
Orfismul Dariei Dalin, lecția ei semiologică și sociologică dar și psihanalitică sunt învăluite într-o splendidă dualitudine a sacrului cu profanul, a umanismului cu animalicul domesticit, a atitudinii transsociale a limbii literare folosite (inclusiv argoul, neologismul, arhaismul etc.) cu o sensibilitate proeminentă.
3.Texistența necesară
Daria Dalin își populează romanul cu oameni pe care-i interceptează în crizele deveninței lor în epocă, în criză, în impas, ca să pună accentul valorizator pe jocul dintre trecut și prezent; dar dacă istoricul înregistrează în timp, prozatoarea noastră, (a „Serilor la Brădiceni”, adică – n.n., I.P.B.) creează atmosferă, viață, comportamente, stări psihice, confesiuni totale, dialoguri vorbite sau epistolare. Viața lăuntrică a acestor eroi și eroine este dramatic dezvăluită ca și cum ar fi fost extrase din realitatea imediată, aceea cu care individul se confruntă volens-nolens, se mișcă uneori între două lumi de întuneric, răpit de experiențe incredibile: droguri, cerșetorie, sclavie, exploatare fizică, beție, muncă silnică, crimă, afaceri murdare ale unor privilegiați, escrocherii legiferate, prin scheme incontrolabile, însușirea frauduloasă a unor sume uriașe de la stat ș.c.l.
Ipso-facto, povestitoarea reliefează niște aspecte social-etice și politico-morale acute: baștanii, miliardarii, puternicii zilei, practică în ascuns sclavizarea copiilor din orfelinate, escrocarea vârstnicilor din căminele groazei, prostituția „profesionistă”, pedofilia ș.a.m.d.
Atitudinea ei critică, sarcastică, dură, în termenii cei mai fățiși au cruntului adevăr e de un cinism tulburător și problematizator, necesar în actuala Românie, căzută pradă viciilor celor mai extravagante, de un „lux” demențial.
„Bomboane acrișoare” e un roman care trebuia scris. Și e scris într-o – și-l citez pe Mircea Cărtărescu din „Texistența” – manieră paradoxală: citez din „Texistența”: „O carte este bună atunci când, citind-o, îți dai seama că de-o bună bucată de vreme n-ai mai văzut nici o literă”. O asemenea carte este și cea a Dariei Dalin.
Ion Popescu Brădiceni, Critic literar, doctor în filozofie, scriitor
