Când auzi numele Dacia, te gândești aproape instinctiv la România. La Mioveni, la generații întregi de oameni care au muncit în fabrică, la mândria unei industrii care a reușit să supraviețuiască și să se transforme într-un adevărat motor al economiei.
Tocmai de aceea, vestea că noul model electric accesibil al constructorului va fi produs în Slovenia, și nu în România, ar trebui să dea serios de gândit. Nu este vorba doar despre o decizie de afaceri. Este încă un semn că România pierde teren într-o competiție europeană în care are, paradoxal, multe avantaje, dar prea puține rezultate.
Noua generație a modelului electric Dacia, succesorul actualului Spring, va fi fabricată la uzina Renault din Novo Mesto, Slovenia. Alegerea nu este întâmplătoare. Europa își schimbă rapid politica industrială și încearcă să readucă producția în interiorul Uniunii Europene. Tot mai multe state discută scheme de sprijin pentru automobilele produse local, iar constructorii auto își repoziționează investițiile pentru a beneficia de aceste avantaje.
România ar fi trebuit să fie printre principalii câștigători ai acestei schimbări. Are o tradiție de peste jumătate de secol în industria auto. Are una dintre cele mai puternice mărci europene de automobile de buget. Are specialiști, universități tehnice și o piață a componentelor care generează miliarde de euro anual. Și totuși, când vine vorba despre noile investiții, alte țări sunt preferate.
Slovenia, cu puțin peste două milioane de locuitori, a reușit să convingă Renault să producă aici noua generație a modelului electric. România, cu aproape douăzeci de milioane de locuitori și cu Dacia în propriul ADN industrial, privește din afară această decizie.
Explicațiile nu sunt greu de găsit. Ani la rând, infrastructura a rămas mult în urma nevoilor economiei. Autostrăzile se construiesc greu, transportul feroviar este lent, iar investitorii se lovesc de proceduri birocratice care consumă timp și bani. La acestea se adaugă costurile tot mai mari cu energia și lipsa unei strategii industriale coerente, care să depășească orizontul unui mandat politic.
În economie, investițiile nu sunt dictate de patriotism, ci de calcule reci. Companiile aleg locurile unde găsesc stabilitate, predictibilitate și condiții competitive. Iar dacă România pierde astfel de proiecte, nu poate da vina nici pe Bruxelles, nici pe concurență. Cauzele trebuie căutate, în primul rând, acasă.
Situația este cu atât mai delicată cu cât Dacia produce deja o parte importantă a modelelor sale în afara României. Sandero, cel mai vândut model al mărcii în Europa, este fabricat în Maroc. Jogger urmează același drum, iar acum și viitorul model electric va ieși de pe liniile de producție din Slovenia.
Nu înseamnă că Dacia părăsește România. Uzina de la Mioveni rămâne una dintre cele mai importante investiții industriale din țară și continuă să producă sute de mii de automobile anual. Însă direcția în care se îndreaptă noile investiții spune multe despre poziția pe care România o ocupă astăzi în planurile marilor companii.
Poate că acesta este adevăratul semnal de alarmă. Europa intră într-o nouă eră industrială, bazată pe tehnologii verzi, baterii, automobile electrice și producție locală. Se vor investi zeci de miliarde de euro, iar țările care vor ști să creeze un mediu prietenos pentru investiții vor avea de câștigat pentru decenii.
România are încă șansa să fie printre ele. Dar pentru asta nu este suficient să ne mândrim că Dacia s-a născut aici. Trebuie să facem în așa fel încât și viitorul ei să se construiască tot aici. Altfel, riscăm să rămânem doar cu amintirea unei povești de succes, în timp ce alte țări vor scrie capitolele următoare.
Dragoș Ionică
