În aceste zile, România pare împărțită în două lumi care comunică tot mai greu între ele. În prima lume, cea a politicienilor, se negociază formule de guvernare și se împart ministere. În cea de-a doua lume, cea a cetățenilor obișnuiți, preocupările sunt cu totul altele: dacă salariul mai ajunge până la sfârșitul lunii, dacă rata la bancă poate fi plătită fără întârzieri și dacă familia își mai permite o vacanță sau măcar câteva zile de liniște.
Între aceste două lumi s-a creat o prăpastie tot mai adâncă, iar cifrele nu fac decât să confirme acest lucru.
Un studiu recent, realizat pe un eșantion de peste 3.300 de persoane, arată că 81,7% dintre români consideră că taxele și impozitele sunt prea mari. Mai mult, doar 20,2% dintre respondenți apreciază că politicile fiscale ale statului merg într-o direcție bună, în timp ce peste jumătate cred exact contrariul. Este poate unul dintre cele mai clare semnale de alarmă pe care societatea le transmite clasei politice: oamenii și-au pierdut încrederea că sacrificiile pe care le fac sunt urmate și de rezultate.
Sentimentul acesta nu a apărut peste noapte. În ultimii ani, românii au trecut printr-o perioadă dificilă, marcată de inflație ridicată, creșterea prețurilor la energie, majorarea dobânzilor și o succesiune aproape neîntreruptă de taxe și impozite noi. Salariile au crescut, este adevărat, însă pentru foarte mulți această creștere a fost anulată de scumpirile care au afectat aproape toate produsele și serviciile.
Poate cea mai îngrijorătoare concluzie a studiului este aceea că aproape 40% dintre români au fost nevoiți să își consume economiile pentru a face față cheltuielilor zilnice, iar peste 15% declară că nu mai au deloc rezerve financiare. Cu alte cuvinte, mai bine de jumătate dintre cetățeni nu mai au o plasă de siguranță. O problemă medicală, o reparație costisitoare sau pierderea temporară a locului de muncă pot deveni, pentru multe familii, o adevărată tragedie.
Iar ceea ce îngrijorează și mai mult este faptul că această situație nu îi afectează doar pe cei cu venituri mici. Tot mai multe persoane cu venituri medii spun că resimt puternic presiunea fiscală și creșterea costului vieții. Pentru ei, fiecare lună a devenit un exercițiu de echilibristică financiară și de jonglerii a căror finalitate este foarte rar una pe plus.
Oamenii nu judecă economia prin prisma indicatorilor macroeconomici și nici nu sunt preocupați de disputele interminabile dintre partide. Pentru cei mai mulți, realitatea se măsoară mult mai simplu: în banii care le rămân în portofel la sfârșitul lunii, în prețul alimentelor de bază, în factura la energie sau în rata pe care trebuie să o plătească la bancă. Iar atunci când fac comparația cu anii trecuți, mulți ajung la aceeași concluzie amară: deși muncesc mai mult și câștigă, pe hârtie, mai bine, puterea lor de cumpărare a scăzut, iar sentimentul de siguranță financiară aproape a dispărut.
În același timp, statul pare să le ceară mereu ceva în plus. Noi taxe, noi impozite, mai multă răbdare și noi sacrificii, toate justificate prin nevoia de a acoperi dezechilibrele acumulate de-a lungul anilor. Cetățenii sunt dispuși să înțeleagă dificultățile unei perioade complicate, însă așteaptă, firesc, să vadă și rezultatele eforturilor lor.
Din păcate, aici apare cea mai mare sursă de nemulțumire. Românii nu contestă doar nivelul taxelor, ci mai ales faptul că nu regăsesc în viața de zi cu zi beneficiile pe care ar trebui să le aducă acestea. Ei își doresc spitale moderne, în care să intre cu încredere, școli capabile să îi pregătească pe copii pentru o lume aflată într-o schimbare permanentă, autostrăzi care să lege cu adevărat provinciile istorice și o administrație eficientă, care să îi respecte și să îi sprijine.
Adevărata problemă a României nu este doar deficitul bugetar și nici nivelul inflației. Cea mai mare problemă este deficitul de încredere care s-a acumulat între cetățeni și cei care îi conduc. O societate poate accepta ani dificili, măsuri nepopulare și chiar sacrificii importante, dacă există convingerea că acestea sunt distribuite echitabil și că există o direcție clară pentru viitor. Însă atunci când oamenii au sentimentul că ei sunt cei care plătesc întotdeauna nota de plată, în timp ce politicienii se pierd în negocieri fără sfârșit și în calcule de partid, apare dezamăgirea. Iar dezamăgirea este mult mai periculoasă decât revolta de moment. Revolta se consumă repede și lasă loc speranței. Dezamăgirea, însă, se așază în sufletul oamenilor, se transformă în neîncredere și, uneori, în convingerea că viitorul lor și al copiilor lor trebuie căutat în altă parte.
Aceasta este poate cea mai grea povară pe care o poartă România de astăzi: nu lipsa banilor, nu lipsa resurselor și nici măcar lipsa unui consens politic, ci sentimentul tot mai răspândit că între așteptările cetățenilor și preocupările celor aflați la putere există o distanță care crește de la un an la altul. Iar dacă această ruptură nu va fi reparată la timp, costul ei va fi mult mai mare decât orice deficit bugetar: va fi pierderea speranței că lucrurile se mai pot schimba în bine.
Dragoș Ionică
