Cutremurul din industria auto germană nu se va opri la granița României. Volkswagen reduce costuri, negociază dur cu sindicatele și își regândește capacitățile de producție. În spatele fiecărei mașini care nu va mai ieși de pe o linie germană există însă zeci și sute de componente care nu vor mai fi comandate. Iar multe dintre ele sunt produse în România.
Aici începe problema noastră.
În ultimele trei decenii, România a devenit una dintre marile platforme europene pentru producția de componente auto. Am atras fabrici, am format oameni, am construit un ecosistem industrial care a ajuns să depindă masiv de comenzile venite din Germania, Franța și restul Europei Occidentale.
Ani la rând ne-am lăudat cu această industrie. Acum ar trebui să ne întrebăm ce facem pentru a o păstra.
Cifrele sunt deja un avertisment. Numărul angajaților din industria auto și de componente a coborât spre 133.000, minimul ultimilor 14 ani. Față de vârful din 2018 au dispărut zeci de mii de locuri de muncă. Nu mai discutăm despre o amenințare îndepărtată. Restructurarea a început.
Și exact în acest moment România pare să nu aibă niciun răspuns.
Europa se bate pentru baterii, semiconductori, electronică, software și noile tehnologii ale automobilului electric. China construiește fabrici și cucerește piețe. Germania încearcă să-și salveze coloșii industriali.
România construiește și ea. Taxe și birocrație.
În locul unei strategii industriale avem formulare. În locul stimulentelor pentru investiții avem fiscalitate schimbată permanent. În locul energiei competitive avem facturi care apasă producătorii. În locul unei administrații care să tragă investitorul de mânecă și să-l întrebe ce fabrică mai construiește, avem instituții care îl întreabă ce declarație a uitat să depună sau mai inventează o taxă.
Este probabil cea mai periculoasă formă de autosuficiență economică: să crezi că fabricile care au venit ieri vor rămâne obligatoriu și mâine.
Nu vor rămâne dacă în altă parte pot produce mai ieftin, mai repede și cu mai puțină birocrație.
Industria auto românească trebuie împinsă urgent spre componente cu valoare adăugată mare, electronică, baterii, software, automatizare și tehnologii pentru vehiculul viitorului. Altfel, riscăm să rămânem furnizorii unei industrii europene care își reduce producția și își mută centrul de greutate.
Iar aici apare întrebarea pe care Guvernul nu o mai poate evita: Care este planul României?
Ce facem dacă Volkswagen, Mercedes-Benz, BMW sau ceilalți mari constructori europeni reduc comenzile? Ce facem cu zecile de mii de oameni care depind direct de fabricile de componente? Cu orașele în care o singură uzină ține în picioare sute de familii și alte zeci de firme?
Nu putem răspunde unei crize industriale cu încă o taxă.
România are nevoie de fabrici, investiții, energie competitivă, infrastructură și predictibilitate. Are nevoie să producă mai mult aici și să urce în lanțul valoric, nu să administreze sărăcia prin noi biruri.
Volkswagen își face deja calculele.
Investitorii și le fac și ei.
Numai România pare convinsă că economia poate fi construită din taxe, hârtii și ștampile.
Dragoş IONICĂ
