Peste 24 de milioane de euro din fonduri europene sunt alocate pentru sprijinirea ocupării și dezvoltarea antreprenoriatului în județul Gorj, prin proiectul „GREEN SPO Gorj – Tranziția către o economie verde”, derulat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj până în 2029.
Proiectul vizează 3.350 de persoane din județ și oferă servicii de mediere, formare profesională și sprijin pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial. Programul se adresează persoanelor afectate de tranziția energetică, șomerilor, persoanelor inactive, dar și angajaților sau celor care au primit oferte de muncă în cadrul întreprinderilor sprijinite prin Programul Tranziție Justă.
AJOFM Gorj a început deja înscrierea persoanelor în grupul țintă.
Proiectul face parte dintr-un pachet mai amplu de finanțări anunțat de ADR Sud-Vest Oltenia, în valoare de peste 60 de milioane de euro, pentru patru proiecte dedicate antreprenoriatului social și creșterii oportunităților de ocupare în Gorj și Dolj. În Gorj, un alt proiect, „StartUp Social – Gorj”, derulat de Universitatea „Constantin Brâncuși”, beneficiază de peste 9,1 milioane de euro.
I.I.





























