La un an de la altercația fizică ce a avut loc în plenul Camerei Deputaților, fostul deputat PNL Gorj Dan Vîlceanu a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Incidentul, petrecut pe 21 mai 2024, l-a avut ca victimă pe colegul său de partid, deputatul Florin Roman.
Fostul parlamentar este acuzat de ultraj, purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice.
„Din probatoriul administrat a reieşit că, pe 21 mai 2024, ora 11:15, în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaţilor, în Palatul Parlamentului, inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate, deputat în Parlamentul României, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice funcţiei publice dată de mandatul constituţional de deputat al României. Prin actele de violenţă, inculpatul a provocat persoanei vătămate leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur şi zgâriere, necesitând pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale. Totodată, inculpatul, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției de deputat în Parlamentul României, a adresat expresii jignitoare persoanei vătămate, faptele sale având drept consecință tulburarea ordinii și liniștii publice”, a precizat Parchetul General.
Deși deputații beneficiază de imunitate parlamentară pentru opinii și voturi politice, legea permite tragerea lor la răspundere penală pentru fapte care nu sunt legate de activitatea parlamentară propriu-zisă.
Rechizitoriul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța competentă în cauzele ce implică foști membri ai Parlamentului.
După începerea urmăririi penale, Dan Vîlceanu a declarat că regretă incidentul, mărturisind că l-a contactat ulterior pe Florin Roman pentru a-i cere scuze. A precizat că, în opinia sa, situația putea fi rezolvată amiabil, „ca între doi colegi care se cunosc de mulți ani”, și că nu își dorește ca politica să ducă la relații de adversitate.
I.I.