Astăzi, de marea sărbătoare creştinească «Sf. Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă», care este şi hramul bisericii noastre, ca preot de parohie, pot mărturisi înaintea Lui Dumnezeu că pentru mine, credinţa stăruitoare îmi aduce sporite energii duhovniceşti, credinţa mă ajută ca, dincolo de norii apăsători şi întunecaţi ai păcatului, care îţi tulbură de multe ori viaţa, să vezi raza luminoasă a soarelui, care străluceşte cu putere şi căldură, deschizându-ţi perspectiva unui cer senin care deschide Calea spre Dumnezeu! Iar, a crede cu adevărat înseamnă a-L avea pe Domnul în viaţa ta, a vorbi cu El în rugăciune, în fiecare zi, a te sfătui cu El, a pune Voia şi înţelepciunea Sa dumnezeiască mai presus de voia ta, a căuta mereu să nu faci nimic din ceea ce este potrivnic învăţăturilor Sale. Pentru mine, omul credincios se străduieşte necontenit să se înnoiască sufleteşte, o dată cu vârsta, spre a fi tot mai bun, mai drept, mai cinstit, mai iubitor, primindu-L cu adevărat pe Hristos în sălaşul ochilor inimii sale. Pentru mine, în acest fel, credinţa este pentru viaţa sufletească ceea ce este rădăcina pentru pom, iar, prin rădăcinile credinţei îşi absoarbe pomul fiinţei noastre hrana spirituală, pentru a da rodul cel bogat de bună şi creştinească convieţuire.,, Prin credinţă, ne apropiem în modul cel mai desăvârşit de Hristos…, ea este calea cea bună spre mântuire” – arată părintele Nicolae Steinhardt. Dar „credinţa, dacă nu are fapte, este moartă”, deoarece „cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Rom. 10. 10). La fel a făcut şi Sfântul Apostol Toma, prin recunoaşterea Învierii şi a dumnezeirii lui Hristos, pe care nu o face numai prin cuvânt, ci şi prin faptă. După ce rosteşte „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”, merge să propovăduiască pe Domnul Înviat la parţi, mezi, perşi şi ajunge în India, mai ales că pretutindeni răsturna idolii acelor popoare şi convertea la picioarele Crucii milioane de păgâni, cu toate că până la urmă şi-a pecetluit credinţa şi slujirea cu martiriu, pentru că, fiind străpuns cu suliţa şi-a predat sufletul său credincios în mâinile Dumnezeului Celui viu. Cu aceeaşi tărie trebuie să credem şi noi în Învierea şi în divinitatea Mântuitorului nostrum Iisus Hristos! Adevărată credinţă are acela care este gata să piardă toate cele pământeşti şi chiar să moară, din iubire pentru Hristos, Biruitorul morţii. La fel, Sf. Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă, ne arată că se întâmplă ca mulţi dintre noi să trecem adesea şi prin ceea ce Sfinţii Părinţi numesc „secetă duhovnicească”, atunci când duhul ţi se pare stins şi fără putere, când ispitele şi necazurile te copleşesc, încât parcă nu le mai poţi face faţă cu succes. Şi tocmai atunci, trebuie să lupţi mai mult cu tine însuţi, nu trebuie să te laşi, nici să te descurajezi, ci mai mult să stărui în credinţă. „E uneori grea calea,/Sunt uneori vrăjmaşi?/Credinţa învinge totul,/Nicicând să nu te laşi”, ne îndeamnă aceste minunate versuri! Credinţa este asemenea busolei, care ne conduce pe marea vieţii pământeşti şi trecătoare. Cine este întărit cu „pavăza credinţei” (Efes. 6, 16), nu se teme de valurile acestei mări, de multe ori furioase şi înspumate şi poate, prea puţin liniştite şi însorite zi de zi! Dumnezeu întodeauna se ține de cuvânt, iar, poetul nostru George Coșbuc are o minunată poezie,intitulată ,,Ideal”, în care ne spune că o tânără fecioară,ducându-se într-o zi la fântână, ca să scoată apă, tocmai atunci pe acolo trecu un fiu de crai care se apropie de ea rugând-o să-i dea să bea apă că era foarte însetat.La despărțire, tânărul crai îi dădu o năframă și-i spuse:,,iată,păstrează această năframă până la întoarcerea mea, ea va fi semnul după care te voi recunoaște și atunci când mă voi întoarce, dacă te voi găsi tot aici, te voi lua de soție.Și a plecat mai departe.Din ziua aceea, tânăra fecioară nu s-a mai gândit la altceva, decât la tânărul crai.Și în fiecare zi venea la fântână și aștepta cu nerăbdare întoarcerea lui. Dar, a trecut o zi, o lună, un an, apoi au trecut patruzeci de ani și ea necontenit venea la fântână și îl aștepta pe crai. Dar, craiul întârzia să vină și ea a îmbătrânit și în cele din urmă a murit acolo lângă fântână. Aceasta este poezia și prin ea se dă grai unui adevăr, sau mai bine zis unei realități indiscutabile, care trăiește în noi toți, speranța pe care ne-a sădit-o în suflet Sf. Mare Mc. Gheorghe şi prin care noi simțim nevoia de a ne-o pune în oameni.Această tânără fecioară și-a pus toată speranța în fiul de crai, dar speranța i-a fost înșeletă pentru că fiul de crai nu s-a ținut de cuvânt. Tocmai Evanghelia de azi ne înfățișează și ea un ideal, ne înfățișează o așteptare, o așteptare care însă a fost încununată cu împliniri minunate, pentru că Dumnezeu se ține de cuvânt!
Preot Paroh Ilie AMZUCU, Parohia Urdarii de Jos, Gorj
