În ultimele 24 de ore, Dispeceratul Național Salvamont a primit mai multe solicitări de intervenție, iar Gorjul s-a numărat printre județele în care echipele Salvamont au fost chemate să intervină.
Potrivit bilanțului transmis de Salvamont România, pentru zona Gorj au fost înregistrate trei apeluri de urgență în ultimele 24 de ore: două direcționate către Salvamont Gorj și unul către serviciul Salvamont din județ.
La nivel național, în acest interval, salvamontiștii au primit 19 apeluri prin care era solicitată intervenția de urgență, iar în urma acțiunilor au fost salvate 16 persoane.
Dintre acestea, trei persoane au fost predate echipajelor SAJ sau SMURD pentru a fi transportate la spital, în timp ce o altă persoană a fost salvată cu ajutorul elicopterului SMURD, prin troliere, și transportată ulterior la spital.
Zeci de turiști au cerut sfaturi
Pe lângă apelurile de urgență, salvamontiștii au primit și 26 de solicitări pentru informații și recomandări privind traseele turistice din zonele montane. Mesajul salvatorilor rămâne unul simplu: cei care aleg muntele trebuie să fie atenți, să își adapteze traseul la pregătirea fizică și la condițiile din teren și să nu plece la drum fără o minimă pregătire.
Salvamont: „Ai grijă de munte, iar noi vom avea grijă de tine!”
Salvamont România le recomandă turiștilor să manifeste prudență și responsabilitate pentru reducerea numărului de accidente montane.
„Ai grijă de munte, iar noi vom avea grijă de tine! Salvamont România, singurul serviciu de salvare montană abilitat legal pentru acordarea primului ajutor și salvarea persoanelor accidentate pe munte, este mereu la datorie. Pentru fiecare pas făcut în siguranță, pentru fiecare viață salvată și pentru fiecare om care are nevoie de ajutor – suntem aici, alături de tine”, au transmis salvatorii montani.
Pentru salvatorii montani din Gorj, fiecare apel înseamnă o nouă misiune și, uneori, o cursă contra cronometru pentru ca oamenii aflați în dificultate să ajungă în siguranță acasă.





























