11.7 C
Târgu Jiu
luni, 18 mai 2026

Frizer din Târgu-Jiu, arestat după percheziții

5

Trei bărbați au fost reținuți, joi, de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, într-un dosar care vizează constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, complicitate la camătă și trafic de droguri de mare risc.

Unul dintre ei este un cunoscut frizer din Târgu-Jiu, acesta fiind și arestat preventiv vineri, de magistrații Tribunalului Gorj. ,,Din actele de urmărire penală a rezultat că, în cursul anului 2024, pe baza relațiilor de familie, două dintre persoane, dintre care una se sustrage urmăririi penale, împreună cu o altă persoană cercetată, ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii unor importante sume de bani din oferirea de împrumuturi cu dobândă.
Astfel, în perioada 2024 – 2025, deși nu ar fi fost autorizați, două dintre persoane ar fi dat sume de bani, cu titlu de împrumut, mai multor persoane vulnerabile, identificate de către cel de-al treilea membru al grupului. Ulterior, prin amenințarea cu acte de violență, cei în cauză ar fi determinat persoanele vătămate să plătească dobânzi cuprinse între 50 și 100%. De asemenea, unul dintre membrii grupării de criminalitate organizată, împreună cu o altă persoană, neafiliată, ar fi procurat, deținut și vândut, în județul Gorj, droguri de mare risc, cocaină și 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, cu suma de 500 de lei, pentru un gram”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițiștii au efectuat joi șase percheziții, fiind descoperite și ridicate sume de bani în lei, euro, franci elvețieni și dolari, 39 de comprimate de ecstasy, diferite cantități de substanțe pulverulente și cristaline, peste 100 de tablete și fiole din categoria antidepresivelor, obiecte purtând urme de substanță, un cântar de precizie, precum și alte mijloace de probă.
,,La data de 14 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea celor trei persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, complicitate la camătă și trafic de droguri de mare risc. Vineri a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile. De asemenea, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj au solicitat arestarea în lipsă a persoanei care se sustrage urmăririi penale”, a mai declarat Miruna Prejbeanu. În timp ce managerul unei cunsocute frizerii din Târgu-Jiu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, ceilalți doi reținuți au primit control judiciar pentru 60 de zile. La percheziții au participat și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.