19.3 C
Târgu Jiu
luni, 13 iulie 2026

VIDEO: Dosar penal pentru un șofer care transporta lemne fără documente

2

Un bărbat de 54 de ani, din Schela, este cercetat de polițiști, după ce, joi, a fost depistat în timp ce transporta, cu un autocamion, lemne în valoare de peste 5.000 de lei, fără să aibă documente de proveniență.

,,La data de 9 iulie 2026, în jurul orei 19.00, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Novaci, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 67 Bumbești-Pițic, au identificat în trafic un autocamion condus de un bărbat de 54 de ani, din Schela, care transporta cantitatea de peste șapte metri cubi de cherestea de molid.

În urma examinării materialului lemnos, s-au identificat neconcordanțe între datele înscrise în aviz și cele constatate la fața locului”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Întreaga cantitate de material lemnos, în valoare de peste 5.000 de lei, a fost confiscată și predată Ocolului Silvic Polovragi.
,,În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de transport de material lemnos fără documente de proveniență”, a mai declarat Miruna Prejbeanu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.