18.4 C
Târgu Jiu
marți, 26 mai 2026

VIDOE: Hoț din Maramureș, arestat la Târgu-Jiu

2

Un bărbat de 34 de ani, din județul Maramureș, a fost reţinut, în noaptea de duminică spre luni, pentru furt calificat în formă continuată. Polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat de 21 de ani, din orașul Rovinari, cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi pătruns fără drept în locuința sa din municipiul Târgu Jiu.

,,La fața locului au fost direcționate mai multe patrule de siguranță publică din cadrul Biroului de Ordine Publică, sprijinite de o grupă de intervenție din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj, fiind desfășurate activități de căutare și verificare în zona indicată. Din primele verificări efectuate, persoana vătămată a constatat lipsa sumei de aproximativ 400 de lei din locuință. Totodată, polițiștii au analizat imaginile surprinse de sistemul de supraveghere video și au prelucrat de îndată semnalmentele presupusului autor către efectivele aflate în teren”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În jurul orei 01.50, polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în apropierea locului producerii faptei, au observat un bărbat ale cărui semnalmente corespundeau celor identificate în urma vizionării imaginilor video, în timp ce ar fi escaladat gardul unui imobil de pe strada Solidarității, din municipiul Târgu-Jiu.
,,Persoana în cauză a fost identificată în identitatea unui bărbat de 34 de ani, din județul Maramureș, iar în urma controlului efectuat asupra sa au fost identificate mai multe bunuri și obiecte susceptibile a fi folosite la săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului, respectiv o cagulă, mănuși, instrumente ce pot fi utilizate pentru pătrunderea prin efracție, precum și un pistol tip airsoft. Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu pentru continuarea cercetărilor și stabilirea întregii activități infracționale. În urma probatoriului administrat de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, față de bărbatul de 34 de ani bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, au mai precizat reprezentanții IPJ Gorj.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că pistolul de tip airsoft, nesupus autorizării, care a fost identificat în posesia bărbatului de 34 de ani, ar fi fost sustras de acesta la aceeași dată, respectiv în noaptea de 23 spre 24 mai 2026, dintr-o altă locuință, înainte să fie prins de poliţişti.

Duminică seara, magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu au dispus arestarea preventivă a bărbatului. ,,Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.05.2026 şi până la data de 22.06.2026, inclusiv, a inculpatului BIV, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului”, a stabilit instanța. În scurt timp, tânărul a contestat decizia, urmând ca verdictul să fie stabilit la Tribunalul Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.