Luminița Popescu, rectorul UCB, alături de liderii Europei la Sorbona

107

Sub egida Președinției Franței, evenimentul internațional Choose Europe for Science a reunit în data de 5 mai, la Universitatea Sorbona din Paris, lideri europeni și personalități marcante din domeniul academic. Universitatea „Constantin Brâncuși” (UCB) Târgu Jiu a fost reprezentată de rectorul, prof. univ. dr. ing. Luminița-Georgeta Popescu, în cadrul Alianței Europene a Universităților ACE²-EU.

Evenimentul s-a desfășurat sub înaltul patronaj al președintelui Emmanuel Macron și a marcat lansarea platformei europene cu același nume, dedicată susținerii cercetării științifice de excelență într-un spațiu deschis, sigur și competitiv. Participarea UCB Târgu Jiu reconfirmă implicarea activă a instituției românești în rețelele academice internaționale și angajamentul său pentru dezvoltarea unei Europe a cunoașterii. Printre oficialii prezenți la eveniment s-au numărat: Emmanuel Macron, președintele Franței, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene, Élisabeth Borne, prim-ministrul Franței.
Platforma Choose France for Science, parte a inițiativei France 2030, vizează atragerea cercetătorilor internaționali în domenii strategice precum sănătatea, inteligența artificială, energiile verzi și agricultura sustenabilă.
În a doua parte a zilei, rectorul Luminița Popescu a participat la workshopul de înalt nivel The Future of European Universities Alliances: Progress and Developments, organizat la Ministerul Învățământului Superior și Cercetării din Franța. Discuțiile s-au concentrat pe provocările strategiilor europene în educație și cercetare, precum și pe rolul alianțelor universitare în formarea tinerilor și în susținerea coeziunii sociale.
În intervenția sa, prof. univ. dr. ing. Luminița-Georgeta Popescu a subliniat necesitatea implicării universităților din regiunile afectate de tranziții economice și sociale în astfel de inițiative europene: „Pentru o universitate tânără, dintr-un oraș profund afectat de tranziția energetică, implicarea în alianțele universitare europene nu este doar un gest academic, ci o formă de responsabilitate față de viitorul comunității locale și regionale.”
Participarea Universității „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu la un eveniment de o asemenea amploare confirmă rolul tot mai activ al universităților românești în arhitectura academică europeană și capacitatea lor de a contribui la dezvoltarea unei Europe inovatoare, incluzive și sustenabile.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.