În faţa propriilor suporteri, cu o sală arhiplină şi cu preşedintele federaţiei venit la Târgu-Jiu abia după ce celelalte echipe au părăsit competiţiile europene, Energia a evoluat curajos în faţa unui adversar valoros şi a obţinut o victorie fantastică în faţa Astanei, scor 90-89 (12-18, 18-14, 25-20, 23-26, 12-11), succes echivalent cu calificarea între cele mai bune opt echipe din EuroChallenge.
Miza partidei s-a simţit din primele minute ale confruntării, nicio echipă nefiind dispusă să rişte prea mult. În timp ce Energia juca cu posibilitatea calificării în Last 8 în EuroChallenge, Astana îşi juca una din ultimele cărţi, un eşec la Târgu-Jiu punând-o într-o situaţie dificilă. Apărările au fost foarte active, drept urmare prima repriză s-a terminat cu doar 62 de puncte. Energia a condus cu 2-0 şi 4-2, însă oaspeţii au preluat apoi conducerea şi au ajuns la un ecart de 7 puncte, scor 8-15 pe finalul primului sfert, o diferenţă pe care tabela a mai înregistrat-o şi în prima parte a sfertului secund, scor 14-21. Energia a revenit însă în joc, a fost ceva mai exact în ofensivă şi a reuşit chiar să egaleze, scor 30-30 cu două minute înaintea pauzei, însă la cabine Energia a intrat cu un deficit de două puncte, scor 30-32. Sfertul trei a adus un joc mult mai animat, în care echipa gorjeană a fost cea care a dat tonul. Elevii lui Constantinides au preluat conducerea şi s-au distanţat la opt puncte, scor 53-45, însă câteva erori au permis oaspeţilor să se apropie şi înaintea ultimelor 10 minute, Energia conducea cu 55-52. La fel de avântat a fost jocul echipei gorjene şi în prima parte a sfertului patru, Energia reuşind să aibă din nou un avantaj de opt puncte, scor 66-58. Astana a revenit, însă în trei minute a întors rezultatul în favoarea ei, scor 68-69, cu două minute înainte de final. Brown a reuşit o aruncare de trei puncte cu care a dus scorul la 71-74, dar tot el a irosit apoi un atac pentru ca Milosevic să ducă Energia la un singur punct în spatele adversarei cu 25 de secunde înainte de final. Johnson, de la linia de fault, a refăcut diferenţa de trei puncte, dar Troupe a egalat cu o aruncare spectaculoasă, de la mare distanţă. Johnson a pus şi el două libere pentru echipa sa, dar Watson a egalat şi a dus meciul în overtime. Oaspeţii au marcat primele patru puncte în prelungiri, dar Watson a replicat cu o aruncare de trei puncte. Tot Watson a mai redus o dată diferenţa la un singur punct cu un three-point-play, iar Troupe a recuperat o minge, dar Glyniadakis a ratat ocazia de a aduce Energia în avantaj. A făcut-o Watson, însă cu 22 de secunde înainte de final, scor 90-89. Echipa gorjeană s-a apărat eroic în ultimele secunde şi a obţinut un succes magnific! Energia merge, aşadar, în faza următoare a competiţiei şi o face în stil de mare echipă, terminând pe primul loc în Grupa I, indiferent de rezultatele ultimei runde.
Cristi Constantinescu