Manu Tomescu: AUR a fost lângă PSD și PNL în Comisia de muncă!

503

Minerii și energeticienii au votat masiv cu George Simion, iar reacția unui fost lider sindical nu a întârziat să apară, mai ales că susținătorii AUR sunt și cei care înjură și au un limbaj oribil pe paginile de socializare.

Este vorba despre Manu Tomescu, fostul vicepreședinte al Sindicatului Energia Rovinari care se teme că Simion va da cu România în gard, însă nu-i critică pe cei care au votat cu liderul AUR, ci se arată dezamăgit de modul în care ei vorbesc cu semenii lor. Manu Tomescu este unul dintre principalii luptători pentru aplicarea Legii 197, în baza căreia au ieșit la pensii mii de foști colegi ai săi. El s-a adresat acestora ieri, spunând într-o postare pe Facebook că este dezamăgit.

,,M-am luptat cu un sistem care i-a umilit pe oameni și i-a ignorat. Însă, George Simion promovează o direcție periculoasă”
Manu Tomescu amintește că a fost unul dintre cei mai vehemenți critici ai sistemului: ,,Toată viața mea am fost un om simplu dar nu m-am temut niciodată să spun ceea ce gândesc! Nu m-am temut niciodată să înfrunt sistemul, chiar dacă de multe ori asta a însemnat sacrificii personale. M-am luptat necontenit cu un sistem care i-a umilit și i-a ignorat pe cei care trudesc zi de zi în condiții grele, pentru ca alții să aibă lumină și confort. Când a fost nevoie am fost mereu în stradă, în birourile guvernanților sau pe holurile ministerelor, cerând respect, dreptate și demnitate pentru noi, pentru lucrătorii din Complexul Energetic Oltenia, dar și din întreaga țară!
Tocmai de aceea, nu pot să privesc cu indiferență ceea ce face acum George Simion și direcția periculoasă pe care o promovează.
Sunt profund îngrijorat de apucăturile lui autoritare și de zvonurile tot mai persistente despre legătura lui cu Rusia, o putere care nu are nimic în comun cu valorile democrației și libertății oamenilor”, mai spune acesta.

Când a fost momentul în care AUR a trădat
Fostul vicepreședinte al Sindicatului Energia Rovinari arată în continuare ce a însemnat să lupte pentru libertatea care acum este pusă în pericol: ,,Și eu sunt unul dintre cei care au luptat pentru libertatea de a gândi și de a vorbi liber, pentru drepturile noastre și pentru o societate în care demnitatea omului să fie respectată, și nu pot să accept ca aceste lucruri să fie puse în pericol de discursuri populiste, extremiste sau de interese ascunse!
Și spun asta cu atât mai apăsat cu cât am fost prezent, și am văzut cu ochii mei și cu toată amărăciunea din suflet, când reprezentanții AUR din Comisia de Muncă din Parlamentul României au votat cot la cot cu cei de la PSD și PNL, împotriva amendamentului depus de deputatul Radu Miruță, un amendament care prevedea păstrarea tuturor drepturilor din legea nr. 197, în noua lege a pensiilor.
Oamenii buni, acela a fost un moment de trădare clară a intereselor noastre, ale celor care am muncit o viață întreagă în condiții grele!
Vă întreb și eu, ce încredere să mai avem în cei care doar mimează lupta pentru popor, dar votează împotriva lui!? Sunt, în plus, profund dezamăgit de atitudinea unor susținători ai lui George Simion, nu pentru faptul că îl susțin, fiecare are dreptul la opinie și alegere, dezamăgirea mea vine din felul agresiv, jignitor și intolerant în care reacționează față de cei care gândesc altfel decât ei!”, mai spune acesta.

,,N-am nimic personal cu George Simion și susținătorii lui. Am o problemă cu ura!”
Manu Tomescu face un apel către mineri și energeticieni, cerându-le să nu se lase manipulați: ,,Eu nu am absolut nimic personal nici cu George Simion, nici cu susținătorii lui! Eu am o problemă cu ura, cu lipsa de respect și felul agresiv din spațiul public!
Eu sunt pentru libertatea de exprimare, pentru dezbatere onestă și pentru respectul între oameni, chiar și atunci când nu sunt de acord unul cu celălalt, și fac un apel la colegii mei, și tuturor celor care încă mai cred în respect, solidaritate și dreptate! Nu vă lăsați manipulați, nu vă lăsați conduși de ură și intoleranță!
Fiți atenți, fiți demni și nu uitați că libertatea se apără în fiecare zi, prin ceea ce spunem și prin ceea ce alegem!
Eu unul cred că pentru toate acestea trebuie să luptăm, iar eu o voi face mereu cu aceeași convingere!”, a mai scris Manu Tomescu pe pagina sa publică.
M.C.H.

2 COMENTARII

  1. Oare manipulatorul cine este?Cel care a incheiat un protocol cu legionarul Simion,Puscariasul C Cretan-care cu mineriadele la care a perticipat au creeat un prejudiciu imens asupra imaginii Romaniei,acum tot asta urmareste acest manipulator de oameni slabi,creduli,usor de manipulat-care,,Noi muncim,nu gandim,,.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.