Mega Image preia Profi

192

Mega Image poate prelua rețeaua Profi. Consiliul Concurenței a anunțat, miercuri, că a dat undă verde acestei tranzacții, dar cu condiții. Astfel, Mega Image trebuie să implementeze proceduri care să cuprindă regulile pentru listarea și delistarea furnizorilor în cadrul rețelei Mega Image/Profi, indiferent dacă aceștia comercializează produse alimentare sau non-alimentare.
În același timp, Mega Image va implementa o procedură specială pentru furnizorii relevanți, respectiv acei furnizori care livrează produse în proporție de peste 20% din cifra lor de afaceri către cele două rețele implicate.
Astfel, se angajează să nu delisteze/să nu elimine din rețea produsele acestora, decât în anumite condiții clar stabilite, care includ prevederi legale, sau în situația în care produsele devin nerelevante pe piață, cererea pentru acestea scăzând substanțial.
De asemenea, Mega Image trebuie să cesioneze 87 de magazine din 44 de localități în care activitățile Mega Image și Profi se suprapun și ar putea conduce la reducerea posibilităților de alegere ale consumatorilor, înlăturându-se, astfel, orice posibile îngrijorări ale autorității de concurență.
În plus, Mega Image va permite accesul nerestricționat oricărei părți interesate de închirierea/subînchirierea/achiziționarea unor spații comerciale din anumite zone afectate pentru care entitatea rezultată își va opri activitatea, dacă este cazul.
Acțiunea se va realiza prin intermediul unei agenții imobiliare independente, care va oferi spațiul respectiv oricăror părți interesate, indiferent de activitatea comercială derulată de acestea (inclusiv activitate de retail alimentar) și va asigura publicitatea prealabilă a acestui demers.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.