Naşterea Domnului, cel mai fericit eveniment din istoria omenirii – În această zi a bucuriei, fiecare biserică ia chip de Betleem şi pentru aceasta să avem pusă spre cinstire icoana Nașterii Domnului, icoană în care vedem plinirea vremii!

În condiţiile în care corpul nu este cel mai important aspect al omului, ci este doar «îmbrăcămintea» pământeană a spiritului şi a sufletului, odată cu moartea corpului nu se sfârşeşte totul, aşa cum crede multă lume, ci, viaţa merge înainte pentru că nu este legată de corp, iar, dacă se neglijează pe sine, omul cade pradă răului. Omul este predominant spirit, iar corpul lui este un dar, un instrument pe care Dumnezeu i-l pune la dispoziţie pentru această viaţă pământească! Adevărata menire a omului este să-şi folosească trupul său în sens bun şi cu ajutorul său să pună în faptă gândurile bune, deoarece dispune de libera voinţă şi are posibilitatea să-şi folosească propriul corp în sens negativ: să fure, să omoare, să distrugă, aşa că după faptele omului se poate vedea cu cine este el conectat, în slujba cui se află, a lui Dumnezeu sau în slujba lui Satana. Omul este şi rămâne divin, niciodată nu este diavolesc, nu este satanic, omul nu este niciodată rău, ci, dacă el îl părăseşte pe Dumnezeu, dacă se neglijează pe sine însuşi, doar atunci răul poate să-l afecteze, iar atunci omul trebuie să slujească răului. Nu omul este cel ce face răul, ci chiar răul îl deformează şi îl înstrăinează pe om! De la rău nu ne putem aştepta la nimic bun, aşa cum, nici de la Dumnezeu nu putem primi ceva rău! Dacă omul este prea slab, el cade pradă răului, alunecă în jos, nu poate urma acest drum care duce în sus, deoarece nu are putere suficientă şi cedează prin căderea sa în braţele răului, fiind apoi la cheremul acestuia. Dacă nu apare o putere salvatoare care să-l scoată din mocirlă, atunci, o bună bucată de vreme este pierdut şi aşa cum am spus, va trebui să-i slujească răului! Creştinii consideră sufletul ca esenţa nemuritoare a omului, locul voinţei, înţelegerii şi al afirmării personalităţii umane. Alţii resping ideea de nemurire a sufletului, amintind referinţa din Simbolul apostolic şi consideră sufletul ca fiind forţa vitală ce se sfârşeşte în moarte şi este restaurat prin înviere!

«Nu te teme, Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu» (Luca 1, 30)
Cu post şi în rugăciune, să ne dăruim din inimă şi cu tot sufletul marelui praznic al Naşterii Domnului. Cu toţii să-I mulțumim Bunului Dumnezeu, Care ne va ajuta să ajungem și la acest Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. În această zi a bucuriei, fiecare biserică ia chip de Betleem şi pentru aceasta să avem pusă spre cinstire icoana Nașterii Domnului, icoană în care vedem plinirea vremii (cf. Galateni 4, 4) și a Scripturilor. Cu inima şi cu sufletul prealuminate, vom simţi că dorul de Dumnezeu s-a împlinit, că s-a unit Cerul cu pământul și Dumnezeu cu omul, iar, pe mai departe, să mergem cu păstorii, cărora îngerul le-a vestit Nașterea Pruncului Dumnezeiesc, în peștera din Betleem, în adâncul pământului, în adâncul întunericului în care trăia lumea de atunci, aşa cum trăieşte şi lumea de acum! Acolo, în peșteră, au găsit păstorii «Scara» sfântă pe care a coborât Fiul lui Dumnezeu la noi, apoi, au mai văzut şi «Tronul» pe care S-a așezat Hristos, pentru noi, aici, pe pământ, tot acolo, au văzut-o pe Fecioara Maria, cea care a deschis porțile pământului să coboare Iisus Hristos Domnul pentru izbăvirea lumii. De aceea, s-au mirat păstorii și toți cei care i-au auzit vorbind despre Nașterea Pruncului Dumnezeiesc, dar, ei au înţeles Taina cea nedesluşită a Naşterii Domnului, pentru ca noi să ne minunăm înaintea acestei «kenoze», acestei coborâri în adânc de lume! Iisus Domnul aduce cu Sine pace în lume și între oameni bunăvoire (cf. Luca 2, 14), chiar dacă Se naște în peșteră între cei mai neluați în seamă dintre oameni, păstorii binevestitori. Fiul lui Dumnezeu Își începe viața pământească printre păstori și o sfârșește între regi, care L-au răstignit alături de tâlhari, arătând în acest fel că a venit pentru toți pământenii, indiferent de starea lor socială. Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat deopotrivă săracilor și bogaților, ostașilor și împăraților, dar, viaţa Lui pământească nu a rămas în tainica peșteră, ci, doar a fost cea care L-a primit printre noi! El a ieșit în lume vorbindu-le oamenilor despre viața de veci, prezentându-Se lumii ca fiind «Calea, Adevărul și Viața» (Ioan 14, 6). Totodată, Iisus Hristos vine să fie Lumina lumii: „Eu sunt Lumina lumii, cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). De aceea, El vine să alunge întunericul și să vedem cu toții măreția creației lui Dumnezeu! Poate că mulţi se miră când Însuşi Domnul Hristos, aici, pământ, în vremea aceea atât de îndepărtată, a creat Biserica sfântă! Despre venirea Lui Hristos în lume au vorbit profeții Vechiului Testament, dar să vedem, totuși, modul cum a fost primit Hristos Domnul pe pământ. După cum ne mărturisește Sfânta Scriptură, acest lucru ni se spune prin cuvintele: «Nu te teme, Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu» (Luca 1, 30). Cu toate că Arhanghelul Gavriil o întâmpină pe Maica Domnuli cu aceste cuvinte: «Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei!», Fecioara s-a tulburat de cuvântul lui (cf. Luca 1, 29), fiind o reacție firească a unei Fecioare care nu știa de bărbat (cf. Luca 1, 34).

«Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu» (Luca 1, 19)
Suntem convinşi că Fecioara Maria, cât a stat la templul din Ierusalim, a auzit citindu-se, nu o dată, din cartea Profetului Isaia: «Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel» (Isaia 7, 14). Însă, nu s-a gândit niciodată că Dumnezeu grăise despre ea, prin Profetul Isaia! Fecioara Maria era în fața unui Arhanghel Gavriil trimis de Dumnezeu ca să-i aducă această veste a întrupării Fiului Său. Arhanghelul Gavriil se destăinuie preotului Zaharia, zicând: «Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu» (Luca 1, 19). Dar, lui Zaharia i-a fost teamă de întâlnirea cu Arhanghelul Gavriil şi îi spune: «Nu te teme» (Luca 1, 13). Păstorii pornesc în căutarea Celui vestit de înger şi cred cuvintelor lui, deşi, le fusese teamă, însă L-au găsit și apoi au vestit despre Prunc tuturor oamenilor pe care îi întâlneau (cf. Luca 2, 17). Să vestim și noi semenilor noștri, așa cum au vestit păstorii, că S-a născut Hristos Domnul. E greu să luăm chip de înger, dar măcar să luăm chip smerit de păstor, vestind și noi Nașterea lui Hristos. Iată că teama i-a cuprins pe toți: pe Zaharia, pe Fecioara Maria, pe smeriții păstori, însă toți au fost liniștiți de înger prin aceste cuvinte: «Nu te teme»! Nu vă temeți! Îngerul s-a arătat în vis lui Iosif, spunându-i să ia Pruncul și pe Mama Lui și să fugă în Egipt: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2, 13). Îngerul le spune și magilor în vis, ca să nu se mai întoarcă la Irod! Sărbătoarea Crăciunului ne face să retrăim cel mai fericit eveniment din istoria omenirii, Naşterea lui Iisus Hristos, venirea Fiului lui Dumnezeu cu trup omenesc în mijlocul nostru! După două mii de ani, ecoul glasului îngerului, care ne invită la bucurie, nu s-a stins încă, iar, pentru a descrie explozia de bucurie ce s-a revărsat asupra pământului, când glasul îngerului s-a făcut auzit în înălţimea cerului deasupra Betleemului în noaptea Crăciunului, sfânta Biserică ne pune în faţă vestea că într-o zi, vine din Babilon un înger care aleargă peste crestele munţilor Palestinei şi se îndreaptă spre Ierusalim, aducând o veste mare! Cei dintâi care îl zăresc în ziua Crăciunului sunt străjerii cetăţii şi bucuria explodează în toată cetatea pentru că Dumnezeu a eliberat poporul său, iar poporul se întoarce acasă! Până şi ruinele Ierusalimului sunt invitate să izbucnească în strigăte de bucurie, pentru că exilul s-a terminat şi începe o epocă nouă. Iar, noi să înţelegem că Dumnezeu a mângâiat poporul său, El nu ne-a părăsit, nu a uitat de noi, ne-a iertat fărădelegile pentru care ne-a pedepsit, de aceea, prin Naşterea Sa, El s-a întors în mijlocul nostru, aducându-ne eliberarea şi pacea!
Profesor dr. Vasile GOGONEA