La Școala Gimnazială “Ecaterina Teodoroiu” din Tg-Jiu a avut loc, ieri, în cadrul Festivalului concurs “CDIdei în cărți”, etapa locală de selecție a celor mai bune prezentări de creație literară. Inspirat de activitatea de animație de lectură Muzeul Literar, acest festival continuă să încurajeze pasiunea pentru lectură și creativitatea elevilor.
Potrivit regulamentului concursului „CDIdei în cărți”, elevii participanți au avut la dispoziție o listă de cărți pentru lectură, iar în baza lecturii au realizat, o machetă, un afiș, un obiect reprezentativ sau booktrailer. Astfel, elevi ai școlii, implicați în activitatea de creație, au fost nerăbdători să vadă ce lucrări vor prezenta în cadrul festivalului toți cei înscriși în concurs și să împărtășască împreună bucuria lecturii și a creativității.
Astfel, toți participanții, împreună cu cadrele didactice coordonatoare de limba română, Irina Vaculea și Bianca Băloi, s-au reunit, ieri, în cadrul bibliotecii unde a avut loc prezentarea machetelor, la care elevii, grupați în echipe, au lucrat cu ceva timp în urmă și au pus în produsele muncii lor originalitate, creativitate, simț artistic și tenacitate, toate îmbinate armonios cu aptitudinile și abilitățile de comunicare și lucru în echipă.
Au fost realizate scene din cărțile citite, precum: „Micul prinț”, ,,Charlie și fabrica de ciocolată”, „Prinț și cerșetor”, „Romeo și Julieta” sau „Eragon”, de Christopher Paolini. A fost format și un juriu pentru a alege cele mai bune lucrări, deoarece echipajele, care vor trece de faza locală, vor participa la faza județeană a concursului.
Festivalul “CDIdei în cărți”, iniţiat de Casa Corpului Didactic Sibiu, nu este doar o competiție, ci și un prilej de întâlnire și de împărtășire a pasiunii pentru lectură între elevi, care adună tot mai mulți copii cititori și profesori entuziaști.
Cristina RĂSCOL