Raportul dintre clasa politică şi societatea civilă constituie una dintre coordonatele esenţiale ale democraţiei contemporane. Învederăm că dincolo de aparentele contradicţii dintre exercitarea puterii şi controlul acesteia, cele două componente ale vieţii publice sunt chemat să contribuie la realizarea interesului gene4ral al societăţii şi la consolidarea statului de drept. De altfel, în literatura de specialitate relația dintre clasa politică şi societatea civilă este analizată atât din perspectiva teoriei demoraţiei cât şi din aceea a legitimităţii exercitării puterii publice (oare cât de legitimă este actuala putere publică?)
Conceptul de clasă politică
Conceptul de clasă politică a fost consacrat în sociologia politică prin studiile elitelor dezvoltate de gânditori precum Gaetano Mosca, Vilfredo Pareto şi Robert Michels. Aşa cum arată aceştia, în orice societate există un grup restrâns de persoane care deţine şi exercită puterea politică, influențând procesele decizionale şi direcţia dezvoltării sociale. În cadrul statului modern clasa politică este alcătuită din liderii partidelor, reprezentanţii aleşi, membrii executivului şi alte persoane implicate în conducerea trebuirilor publice. Legitimitatea acesteia derivă din votul cetăţenilor şi din respectarea principiilor constituţionale. Totuşi, exercitarea puterii nu este suficientă pentru menţinerea legitimităţii. Ea trebuie însoţită de responsabilitate, transparenţă şi capacitatea de a răspunde nevoilor societăţii (din păcate la noi guvernanții urmăresc interese de grup, de partid şi interese personale, nicidecum interesele poporului).
Societatea civilă – fundament al democraţiei participative
Con ceptul de societate civilă îşi are rădăcinile în filosofia politică modernă şi a fost dezvoltat de autori precum G.W.F. Hegel, Alexis de Tocqueville şi Antonio Gransci. Societatea civilă reprezintă totalitatea grupurilor, organizaţiilor şi asociaţiilor de cetăţeni care acționează independent de stat. Ea funcţionează ca o legătură între oameni şi guvern, apărând drepturile individuale, oferind ajutor social şi asigurând transparenţa decizională. Academicianul Paul Mircea Cosmovici sublinia că „societatea civilă este un element constitutiv al sistemului democratic”. Astfel, societatea civilă reprezintă ansamblul structurilor autonome situate între individ şi stat: organizaţii neguvernamentale, asociaţii profesionale, fundaţii, sindicate, grupuri civice, organizaţii culturale şi comunităţi locale. Aceste forme asociative contribuie la exprimarea pluralismului social şi la apărare a intereselor cetăţeneşti. În viziunea lui Tocqueville, vitalitatea societăşii civille constituie una dintre condiţiile esenţiale ale funcţionării democraţiei, deoarece participarea cetăţenilor la viaţa publică limitează tendinţele de concentrare excesivă a puterii.
Dialectica puterii şi a controlului democratic
Într-un regim democratic relaţia dintre clasa politică şi societatea civilă se bazează pe un mecanism complex de echilibru instituţional. Clasa politică exercită puterea în numele tuturor cetăţenilor în timp ce societatea civilă monitorizează modul în care această putere este utilizată. Această relaţie poate fi interpretată prin prisma conceptului de „democraţie participativă” care completează modul clasic al democraţiei reprezentative. Dacă alegerile conferă legitimitate reprezentanţilor politici, participarea civică permanentă contribuie la menţinerea responsabilităţii acestora între ciclurile electorale. Societatea civilă exercită funcţii multiple: funcţia de supraveghere a autorităţilor publice, funcţia de reprezentare a intereselor sociale, funcţia educativă şi de formare a culturii democratice, funcţia consultativă în procesul de elaborare a politicilor publice precum şi funcţia de mobilizare socială în situaţii de criză.
Cauzele tensiunilor dintre clasa politică şi societatea civilă
Tensiunile dintre cele două sfere derivă din diferenţele obiective şi de perspective. Astfel, factorii care generează conflicte sunt: deficitul de transparenţă instituțională, corupţia şi clientelismul politic, insuficienta consultare publică, polarizarea ideologică şi slaba cultură a dialogului social. Asemenea dificultăți afectează încrederea publică şi pot conduce la diminuarea participării cetățenești. În fiecare democraţie autentică există o tensiune permanentă între clasa politică şi societatea civilă. Unii o consideră sursă de instabilitate, alţii o văd ca pe un semn al sănătăţii democratice (la noi?…). Adevărul este că această relaţie, adesea marcată de neîncredere şi dispute, reprezintă unul dintre mecanismele prin care societatea îşi păstrează echilibrul. Clasa politică are misiunea de a conduce ţara, de a elabora legi şi de a administra resurse publice. Ea primeşte prin votul cetăţenilor această responsabilitate şi este obligată să acţioneze în interesul general (oare clasa noastră politică acţionează în acest sens?).
Experienţa ultimelor decenii ne arată că între promisiunile electorale şi realitatea guvernării apare adesea o distanţă considerabilă şi chiar o alunecare spre dictatură. Desigur, aici se naşte scepticismul public şi uneori dezamăgirea faţă de instituţiile publice ale statului. Societatea civilă devine vocea cetăţenilor care nu doresc să fie simpli spectatori ai vieţii publice. Organizaţiile civice, asociaţiile profesionale, grupurile de iniţiativă şi cetăţenii activi urmăresc deciziile puterii, semnalează abuzurile şi cer transparenţă. Într-o democraţie adevărată, maturizată, această atitudine nu trebuie privită ca un act de ostilitate ci ca o formă legitimă de participare la viaţa publică (marşuri mitinguri etc.). Problema apare când clasa politică, guvernanţii sunt surzi şi dialogul este înlocuit de confruntare.
Democraţia nu înseamnă unanimitate, ea presupune dezbatere, contradicție şi control reciproc. Pentru a împiedica excesul de putere, este necesară o societatea civilă activă dar şi o clasă politică responsabilă care să transforme ideile în politici publice şi proiecte concrete. Trebuie să precizăm că România are astăzi nevoie mai mult ca oricând de o cultură a dialogului, iar guvernarea trebuie să fie transparentă şi să asigure conform Constituţiei un nivel de trai decent cetăţenilor săi. Cetățenii trebuie să ceară transparență, eficienţă şi respect, iar instituţiile publice au obligaţia de a răspunde acestor aşteptări. Totodată organizațiile civice trebuie să fie parteneri exigenți dar constructivi ai procesului democratic. În fond clasa politică şi societatea civilă nu trebuie să fie două tabere aflate într-un permanent război. Atunci când ele colaborează, chiar şi critic, democraţia devine mai puternică şi trebuie să respecte permanent principiul său fundamental – separaţia, colaborarea şi echilibrul puterilor în stat.
Provocarea prezentului nu este victoria unei părţi asupra celeilalte, ci tocmai găsirea unui echilibru între puterea de a decide şi dreptul de a controla. Viitorul unei societăţi democratice şi al încrederii cetăţenilor în propriul stat constă de fapt în acest echilibru. Remarcăm de asemenea faptul că doar o clasă politică responsabilă şi os societate civilă activă constituie împreună pilonii unui stat de drept autentic. O guvernare modernă nu mai poate fi concepută exclusiv ca un proces vertical de exercitare a autorităţii, ci ca o formă de cooperare între instituții şi societate. În acest sens conceptul de „bună guvernare”, presupune participare, responsabilitate, transparenţă, eficiență şi respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.
Concluzii
În contextul transformărilor generate de globalizare, digitalizare şi dezvoltarea noilor tehnologii de comunicare, relaţia dintre clasa politică şi societatea civilă capătă noi dimensiuni. Cetățenii solicită tot mai multă transparenţă, acces la informaţie şi participare directă la luarea deciziilor. Scopul principal al societăţii româneşti, al procesului de democratizare, este dezvoltarea statului de drept care să respecte demnitatea umană şi alte valori perene ale acestuia. Doar prin dialog, transparență şi participare poate fi construit un model de guvernare capabil să răspundă provocărilor contemporane şi să promoveze interesul public în spiritul valorilor democratice.
Mircea Tutunaru
