Porțile muzeelor din Gorj se deschid noaptea pentru vizitatori

192

Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” va organiza în această lună evenimentul Noaptea Muzeelor, oferind publicului ocazia de a explora patrimoniul cultural local într-un mod inedit și interactiv.

Sâmbătă, 17 mai 2025, vizitatorii sunt invitați să participe la o seară specială în cele trei secții ale muzeului, unde vor fi organizate activități diverse, captivante și accesibile tuturor vârstelor.
”Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” vă așteaptă la Noaptea Muzeelor, sâmbătă, 17 mai 2025, în cele trei secții care vor fi deschise, cu activități foarte atractive și variate:
– Muzeul de Istorie și Arheologie – Str. Geneva nr. 8, Târgu Jiu, Gorj (între orele 17.00-24.00): • Expoziții de bază și temporare; • Tur muzeal ghidat; • Atelier de astronomie; • Lansare carte astronomie; • Ateliere meșteșugărești; • Concurs de șah; • Pictură pe față; • Atelier de modelaj; • Atelier de mărgelit; • Atelier de balet „Măiastra”; • Recital pian Florin Berculescu (începînd cu ora 19.00)
– Muzeul de Artă – Str. Traian nr. 1, Târgu Jiu, Gorj (17.00-24.00): • Expoziție de bază; • Tur muzeal ghidat; • Ateliere de artă vizuală; • Recitaluri muzică clasică; • Momente teatrale; • Pictură pe față
– 0” – Str. Trandafirilor nr. 41, Târgu-Cărbunești, Gorj (între orele 17.00-22.00): • Expoziție de bază; • Tur muzeal ghidat; • Atelier de lectură; • Proiecție: Viața și opera lui Arghezi”, au anunțat reprezentanții Muzeului Județean.
Noaptea Muzeelor 2025 în Gorj este mai mult decât o simplă vizită – este o invitație la descoperire, dialog și emoție. Este o noapte în care trecutul devine viu, arta prinde glas, iar patrimoniul cultural se transformă într-o experiență captivantă și accesibilă pentru toți. Indiferent dacă veniți în familie, cu prietenii sau pe cont propriu, veți găsi la fiecare pas ceva care să vă inspire. Evenimentul este cu intrare liberă, iar atmosfera va fi una festivă, caldă și prietenoasă. Redescoperiți muzeele sub lumina serii! Cultura vă așteaptă!
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.