Povestea lansării Tratatului de Terapie Implanto-Protetică, autor General Dr. Ioan Sîrbu

180

În data de 14 septembrie 2023, la Cercul Militar Național, în impresionanta Sala de Marmură, a avut loc un eveniment special de lansarea a Tratatului de Terapie Implanto-Protetică semnat de General Maior (r) Medic Profesor Universitar Doctor Ioan SÎRBU.

La acea dată, 14 septembrie 2023, trecuseră aproape 14 ani de la interviul nostru: https://mariabacescu.ro/ioan-sirbu/, ani în care, se vede treaba, că și eu am rămas în galeria de prieteni, cum frumos ne-a numit autorul tratatului pe toți participanții la acest eveniment special. Pentru mine a fost o bucurie și o mare onoare să mă număr printre aceștia.
Așadar, în ziua respectivă, m-am prezentat plină de entuziasm și oarecum stingheră. Entuziasmată, fiindcă îmi imaginam că voi asista la un eveniment grandios, inspirațional, într-un loc copleșitor, de poveste, iar stingheră deoarece îmi imaginam că voi fi o străină, o intrusă, nu voi cunoaște pe nimeni. Am avut dreptate doar cu prima presupunere. Evenimentul a fost într-adevăr grandios, un adevărat spectacol, pregătit atent, minuțios, în cele mai mici detalii. Acum, luându-vă cu mine în poveste, o să vedeți că nu exagerez deloc. N-am avut dreptate cu presupusa stinghereală, cu temerea că mă voi simți o intrusă. Am constatat că deși erau prezente multe persoane publice, de notorietate, atmosfera era una caldă, destinsă, mai mult decât primitoare. Și, o surpriză plăcută pentru mine, a fost participarea unui număr impresionant de gorjeni. Și aici nu mă refer la gorjeni din București, mulți și aceștia, ci la cei veniți de la noi de acasă, din Gorj, special pentru a-i fi alături domnului profesor Ioan SÎRBU. Menționez doar câțiva dintre aceștia: domnul Ion IORDACHE, Senator și Președintele PNL Gorj, domnul Iulian POPESCU, Prefectul județului Gorj, domnul Robert FILIP, primarul orașului ROVINARI, precum și domnul Prof. Univ. Dr. Emanoil CEAUȘU, Secretarul General al Academiei de Științe Medicale.
Lansarea Tratatului de Terapie Implanto – Protetică a fost moderată de actrița Miruna IONESCU, o prezență încântătoare ce a fost la înălțimea așteptărilor, transformând evenimentul, care putea fi copleșitor pentru oricine, într-un spectacol în toată regula.
Actrița Miruna IONESCU ne-a asigurat în deschidere că: „Tratatul de Terapie Implanto – Protetică va aduce încă o notă de strălucire carierei împlinite a domnului profesor. În această lume debusolată și debusolantă totodată, este extraordinar că mai întâlnești și astfel de oameni, care marchează existența tuturor oamenilor cu care interacționează, schimbă perspective, schimbă percepții și influențează destine.
Tot ce poți face este să le admiri modul în care au reușit să-și transforme profesia în menire și să o ridice la rang de religie. Să le prețuiești creația și să înțelegi că trecerea unor astfel de oameni, nu este deloc întâmplătoare pe acest pământ. Sunt oamenii de care avem nevoie astăzi, mâine, pentru totdeauna și din rândul acestor oameni face parte domnul Profesor Universitar Doctor Ioan Sîrbu.”
Evenimentul a continuat cu o trecere în revistă a performanțelor profesionale, a titlurilor și brevetelor obținute de domnul profesor. Chiar dacă, în cei 14 ani care au trecut de când am realizat interviul, cu siguranță s-au mai adăugat noi titluri, cine și-a aruncat măcar o singură privire peste el, înțelege despre ce vorbesc, iar celorlalți vă recomand să citiți interviul nostru ! E mai mult decât aș face eu înșirând o mulțime de distincții onorante. Interviul e mult mai mult decât o lecție de viață.
În cele ce au urmat a luat cuvântul doamna Angelica MOLDOVAN, în calitate de editor al Tratatului de Terapie Implanto-Protetică si Director General al Editurii Oscar Print.
Doamna Moldovan a mulțumit participanților care deși aveau de ales dintr-o ofertă culturală bucureșteană foarte generoasă, de la Festivalul Enescu până la piese de teatru atractive, conferințe muzeale, spectacole și alte evenimente asemenea au ales să fie alături de Profesorul Ioan Sîrbu. Totodată, a pledat pentru importanța apariției tratatului și a rolului pe care acesta îl poate ocupa în literatura de specialitate publicată în țara noastră. Fiind un prim cititor, deși nefamiliarizată cu implantologia orală, a fost impresionată chiar din primele iterații ale acestuia de anvergura calității informațiilor ce aveau să lumineze mințile viitorilor cititori din domeniul profesiei stomatologice.
Societatea se bazează pe valori, dar valorile se împlinesc prin oameni și în acea seară  memorabilă, încă doi oameni valoroși au venit să-l susțină pe domnul profesor: Rectorul Universității de Medicină si Farmacie „Carol Davila” din București, domnul Prof. Univ. Dr. Viorel JINGA și Șeful Disciplinei de Implantologie și Restaurări Protetice din cadrul Facultății de Stomatologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, domnul Prof. Univ. Dr. Emanuel BRATU.
 În discursul său, domnul Profesor Viorel Jinga a spus, printre altele, următoarele:
Ioan Sârbu s-a născut la țară ca și mine, amândoi am pornit de jos și înțelegem ce avem de făcut, să fim consecvenți în câmpul muncii, că numai prin activitate deosebită putem ajunge la acest nivel.
Lansarea Tratatului de Terapie Implanto – Protetică, este un eveniment special în care medicina militară își mai adaugă o stea pe epoleții cunoașterii și cercetării științifice medicale, atribute fără de care medicina în tot ansamblul său nu ar putea performa și implicit nu ar putea îmbrăca în lumina caldă a speranței destinele a mii și mii de semeni aflați în suferință.
Stomatologii sunt responsabili de zâmbetul nostru. Fără a fi purtători de zâmbet, umanitatea și-ar putea pierde firescul, iar viața ne-ar putea fi încărcată doar de povara gândurilor sumbre ale frământărilor cotidiene.
În acest început de mileniu III, cercetarea stiințifică medicală, studiul aprofundat și intens, pasiunea, dragostea și dăruirea către profesia de medic aduc speranțe reale în reconstrucția, readaptarea și reașezarea zâmbetului pe chipurile știrbite ale eroilor timpului. O nouă și profundă cercetare științifică din domeniul stomatologiei performante este pusă azi în operă de către domnul general profesor printr-o lucrare inedită, de înaltă ținută academică.    
Trebuie să apreciem, la unison, că în conținutul cărții se află o muncă asiduă și elaborată poate zile și nopți albe, frământări îndelungi, ambiția, dăruirea, tenacitatea și dragostea față de nobila profesie de medic a autorului.
Toate survin doar dintr-o infinită empatie față de pacienți și nu doar pentru aceștia, ci mai ales pentru studenții de azi și de mâine pe care, cu abilitățile sale cunoscute, îi instruiește și îi șlefuiește armonios. Fără falsă modestie, profesorul Ioan Sîrbu, are o carieră de invidiat.”
Înainte de a-i da cuvântul următorului vorbitor, moderatoarea Miruna IONESCU a precizat: „În arta actorului se recomandă ca atunci când îți construiești personajul să fii atent, în primul rănd, la ceea ce spun celelalte personaje, despre el. Pentru că acolo în cuvintele celorlalți vei descoperi adevărurile nebănuite despre propriul personaj. Ascultând toate aceste cuvinte ne dăm seama că avem în fața noastră un OM LUMINĂ pentru meserie și pentru oamenii din jurul lui.”           
Profesorul Emanuel BRATU, care a scris prefața Tratatului de Terapie Implanto – Protetică, luând cuvântul, a precizat următoarele:
„L-am cunoscut pe doctorul Ioan SÎRBU când nu era nici general, nici profesor, era, cred… căpitan. Cu peste 20 de ani în urmă, tatăl meu, Prof.Univ. Dr. Dorin BRATU, fost Decan al Facultății de Medicină Dentară a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, m-a chemat la el în birou, ne-a făcut cunoștință  și ne-a spus: voi trebuie să fiți prieteni!
Tata știa cutumele lumii medicale, cum spuneau latinii: invidia medicorum. A vrut să preîntâmpine asta și trebuie să-i dau credit că a reușit. Ne leagă o prietenie de peste 20 de ani, în care am reușit să colaborăm exemplar.
De multe ori veneam de la Timișoara, aterizam seara cu avionul și-l găseam pe prietenul meu, la Spitalul Militar, în halat, la al nu știu câte-lea pacient pe care-l opera. Mă întreba dacă vreau să-l ajut. Eu mă miram că mai poate. Mai putea!
În lumea medicală totul se bazează pe experiență, sigur și pe ce mai citești și pe ce mai acumulezi din alte surse, dar trebuie să știi să și faci asta cu mâinile tale și pot să spun, cu mâna pe inima că, Ioan SÎRBU este medicul cu cea mai mare experiență clinică în domeniul implantologiei orale, din România.
Pot să vină alții să spună că au mai multe implanturi inserate sau că știu să le insere mai bine sau că știu să facă poze mai frumoase, eu știu ce am văzut cu ochii mei și știu ce poate el să arate.
Această carte, cu un conținut relevant și aspectul unei cărți din occident vine destul de târziu, dar este bine că a venit până la urmă, să umple un gol existent în literatura de specialitate.
Eu provin dintr-o familie în care s-au scris peste 15 volume, dintre care 3 au fost premiate cu Premiul Academiei, la care am mai colaborat și eu puțin, dar în domeniul implantologiei există o lacună pe care această carte o completează foarte bine. Se adresează atât începătorului cât și medicului mai experimentat. Începătorului poate să-i dea toate informațiile de care are nevoie, să nu greșească, iar experimentatului să-i arate câte greșeli se pot face și credeți-mă, că în implantologie, se pot face multe greșeli. Din păcate, situația medicinei dentare românești la ora actuală nu este una roz, suntem foarte expuși unor manopere care ne duc la limita a ceea ce este considerat corect, datorită unor motive pe care foarte mulți dintre dumneavoastră le cunoașteți. Și de aceea, această carte este foarte binevenită pentru că arată tot ceea ce poate să meargă prost în implantologie, dar oferă și soluții.
Sunt mândru că sunt prietenul lui. Ar fi bine să avem mai mulți de Ioan Sîrbu în România, nu numai în domeniul medical, ci și în alte domenii.”
 Cum era firesc, cel din urmă care a luat cuvântul a fost însuși autorul. Vizibil emoționat, domnul profesor Ioan Sîrbu ne-a spus:
Am ales și mi-am dorit ca această seară să se desfășoare în acest loc, Cercul Militar Național, ca un omagiu pentru cei 37 de ani pe care i-am petrecut în Armata Română.
Prietenul meu, Manu (Prof. Univ. Dr. Emanuel BRATU) m-a certat adineauri că am publicat Tratatul prea târziu, dar cum mi-aș fi permis eu să scriu un tratat mai devreme? Ar fi fost nefiresc…
Sigur că am întâlnit și colegi, care de tineri se apucă de scris. E bine să se apuce, să se antreneze, dar pentru a face un lucru serios, trebuie să-l faci la vremea lui. Eu am considerat că acum este vremea. Acum, când, prin experiența celor 27 de ani de practică, am acumulat, nu toate secretele, că întotdeauna mai există câte ceva de aflat, dar suficiente informații pentru a-l publica.
Cu siguranță, generațiile care vor urma, vor reuși să răspundă la toate întrebările, dar tot ceea ce-am făcut eu prin publicarea acestui tratat am făcut-o din dorința de a oferi confraților, (dar și pacienților), care sunt beneficiarii acestei ingenioase metode de practică medicală, șansa de a găsi răspunsuri la foarte multe întrebări pe care și le pun mai pe la început, mai pe la jumătatea carierei, dar cred că și colegi din generația mea pot găsi aici răspunsuri care să le fie de folos.
Am avut șansa să merg la studii în Statele Unite, într-un moment în care, în România implantologia nu era o practică curentă. Am mers acolo să învăț, să mă informez și să mă actualizez, dar imediat ce-am deprins tainele implantologiei m-am întors fără niciun regret, fiindcă știam că am de lucru la noi acasă. Cum aș fi putut eu, căpitan medic, să rămân în SUA?  Ce-ar fi zis colegii mei? Nu cred că m-ar fi iertat…
Așa că m-am întors cu toată experiența acumulată. Am diseminat-o mai întâi colectivului din care făceam parte, la Spitalul Militar Central. Apoi, din dorința de a face o treabă bună în domeniul implantologiei, așa cum învățasem în SUA, m-am adresat conducerii de atunci a Universității de Medicină Dentară, propunându-Ie să se înființeze o disciplină de sine stătătoare. Ideea mea a fost îmbrățișată, am pus la punct toate detaliile și pe modelul pe care l-am creat noi, ulterior, în toate Universitățile de Medicină din țară există acum disciplină de Implantologie Orală. A dat roade muncă noastră!
Tot din Statele Unite m-am întors cu gândul și dorința ca prin contribuția mea și antrenând și alți decidenți, colegi, confrați, să facem accesibilă implantologia la cât mai mulți pacienți, să nu fie doar o practică specifică oamenilor cu potențial financiar mare.
Azi, implantologia orală se practică la scară largă. Cu modestie vă spun că am contribuit și eu la lucrul acesta, am adus-o de acolo de unde se dădea ora exactă, după care am evoluat în tandem cu restul lumii.
Ministerul Sănătății a înființat Atestatul în Implantologia Orală, un curs post universitar de un an de zile, la care participă medici absolvenți care dobândesc noțiuni specifice implantologiei orale. Prin modernizarea învățământului medical, prin ample investiții în clădiri și echipamente există acum un spirit nou introdus în universitate, așa cum se cuvine, în acord cu vremurile pe care le traversăm.
Eu, așa cum vă spuneam, mi-am dorit tare mult să diseminez cunoștințele acumulate. Și cu elaborarea acestui tratat am atras tineri de partea mea, doctoranzi de-ai mei (dna dr. Andreea CUSTURĂ, domnul dr. Vladimir NĂSTASIE și domnul dr. Adelin RADU), pe care i-am remarcat și antrenat din studenție, am știut cine merită păstrat lângă mine și împreună ne-am asumat munca asiduă, de multe ori până târziu în noapte, care a dus la realizarea acestui tratat.
N-aș putea să-mi închei cuvântul înainte de a aduce cuvenitele mulțumiri și recunoștință în primul rând părinților mei, +Alexandra și +Constantin …. precum și tuturor oamenilor care m-au sprijinit, nu doar cu apariția acestui tratat, ci de-a lungul întregii mele cariere:
Mentorilor mei de la Spitalul Militar alături de care am învățat tainele stomatologiei: General Dr.+Gheorghe STĂNICIOIU, General Dr.+Ovidiu ILIESCU și întregului colectiv de la Chirurgie Maxilo – Facială și Stomatologie.
Domnului Prof. Univ. Dr.+ Leonard LINKOW, fostul Șef al Departamentului de Implantologie Orală de la  New York  University, împreună cu care am lucrat, alături de care a învățat aproape 2 ani de zile, care, cu o disponibilitate de nedescris mi-a destăinuit toate secretele acestei profesii. Leonard Linkow a fost modelul meu, care a pus o cărămidă importantă la temelia carierei mele, după care, totul a ținut de mine, de dorința mea de a cerceta și de a găsi răspunsuri. De asemenea, un alt model al meu, căruia îi aduc toată recunoștința mea a fost Prof. Univ. Dr.+Dorin BRATU, tatăl prietenului lui meu, Manu și conducătorul meu de doctorat. Acești oameni au avut un rol extrem de însemnat, îi port în suflet, și pentru că nu mai sunt printre noi, le port recunoștință veșnică,
Soției mele Manuela, un avocat experimentat și perseverent, lector universitar, doctor în domeniul dreptului, care a înțeles și a suportat un om dedicat profund muncii lui.
Fiului meu Valentin, medic la Spitalul Universitar De Urgență Militar Central, Asistent Universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”.  Valentin m-a făcut fericit și împlinit că am urmași din familie care-mi continuă munca în această frumoasă artă – IMPLANTOLOGIA ORALĂ, regina stomatologiei moderne, așa cum îmi place mie să o evoc. Mult timp nu am crezut asta, pentru că eu plecam de acasă dimineața cu “lanterna” și mă întorceam seara, tot cu “lanterna”. De multe ori nici nu știam cum arată Bucureștiul ziua, stăteam zi lumină doar în spital, în cabinet, dar el trăind în jurul meu, printre cărțile mele s-a îndrăgostit de stomatologie.
Fiicei mele Maria, minunea vieții mele, lumina ochilor mei. Îi mulțumesc pentru toate momentele frumoase pe care ni le oferă.
Soacrei mele, Ioana MANOLESCU, nu pentru că este prezentă, ci o spun cu drag de fiecare dată când am ocazia. Știu că există mult folclor despre soacre, dar pentru noi este un sprijin real, preluând, în lipsa noastră, compania, îngrijirea și creșterea  fiicei noastre, Maria, oferindu-i totodată o educație aleasă.
Trebuie să-I mulțumesc, nu în ultimul rând, lui Dumnezeu, o fac și la culcare și la trezire, ori de câte ori am prilejul, pentru că mă consider un om iubit de EL. Cred că, nu întâmplător, am ajuns medic. Am fost ajutat! Ce poate fi mai frumos și mai nobil pe lumea asta, decât să oferi sănătate? Dumnezeu a avut grijă de mine și probabil a considerat că nu posed egoismul de a păstra pentru mine ce-am învățat, mereu am avut bucuria și dorința de a dărui instrucție, așa îmi explic planul Lui pentru mine de a deveni dascăl. Ce poate fi mai nobil pe lumea asta, decât să dăruiești sănătate și instrucție? Asta nu înseamnă că, oarecum, ești alesul lui Dumnezeu? Fără să fi planificat special, acest eveniment se desfășoară astăzi, în 14 septembrie, când se sărbătorește Înălțarea Sfintei Cruci, iată cum, deloc întâmplător, ne regăsim azi împreună în acest context.
Vă mulțumesc, tuturor, că mă suportați și că faceți parte din galeria mea de prieteni.
La finalul discursului, domnul Profesor ne-a surprins în mod plăcut invitându-ne pentru câteva minute să urmărim un colaj foto-video, având ca fond muzical melodia “My way” – Frank Sinatra, ilustrând într-o cronologie etapele vieții trăite de acesta.
Lansarea s-a încheiat apoteotic, cu cântec, la propriu. „Poveste din Bucureștiul de odinioară” un proiect cultural, inițiat și interpretat de actrița Miruna IONESCU și violonistul Valentin Albeșteanu, fiul neuitatului dirijor şi violonist Ion Albeşteanu și orchestra lor.
Maria Băcescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.