România – Bulgaria, în Cupa Davis

215

Echipa de Cupa Davis a României va întâlni Bulgaria în play-off-ul Grupei Mondiale I a Cupei Davis, în urma tragerii la sorți ce a avut loc luni la Londra. Disputa va avea loc în perioada 31 ianuarie-2 februarie, cu România echipă gazdă. Tricolorii s-au calificat în play-off-ul Grupei Mondiale I după victoria de la Craiova, scor 3-2, contra Chinei. Învingătoarea dintre România și Bulgaria va promova în GM1, iar învinsa va juca în continuare în GM2.
Meciurile din play-off-ul Grupei Mondiale 1
Kazakhstan – Pakistan
Monaco – Portugalia
Uzbekistan – Bosnia
Columbia – Barbados
Turcia – Mexic
Liban – Peru
Tunisia – Ucraina
Ecuador – Uruguay
România – Bulgaria
India – Togo
Grecia – Egipt
Luxemburg – Lituania
Georgia – Polonia
Bulgaria a dispus de El Salvador cu 3-2 în septembrie, în Grupa Mondială II, după ce cedase în faţa Bosniei-Herţegovina în februarie, în play-off-ul Grupei Mondiale I. În clasamentul Cupei Davis, România ocupă locul 37, iar Bulgaria se află pe 43. România şi Bulgaria s-au întâlnit o singură dată în Cupa Davis, în 1988, când tricolorii câştigau cu 5-0, la Sofia, în Grupa I a zonei Europa.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.