Când un gospodar nu mai are bani, încearcă să muncească mai bine, să reducă risipa, să își pună ordine în cheltuieli. Când un guvern nu mai are bani, apare reflexul periculos: vinde ce a mai rămas de valoare. Exact aceasta pare să fie tentația care planează din nou asupra României – vânzarea companiilor naționale sau a pachetelor importante din ele, sub ambalajul frumos al „reformei”.
PSD anunță că vrea să blocheze prin lege asemenea tranzacții până la finalul lui 2027. Dincolo de lupta politică, tema este una vitală: poate fi acceptată ideea ca statul român să își vândă activele strategice doar pentru a astupa găuri produse de administrații slabe?
Să fim direcți: a vinde companii profitabile nu este reformă. Este lene administrativă. Este incapacitatea de a genera dezvoltare prin muncă, investiții și management competent. Este varianta politicianului grăbit, care în loc să repare casa, începe să vândă mobila.
Când vorbești despre Hidroelectrica, Romgaz, CEC Bank sau Poșta Română, nu vorbești despre simple societăți comerciale. Vorbești despre instrumente de suveranitate economică. Despre pârghii prin care un stat își poate apăra cetățenii, poate investi și poate conta într-o lume tot mai dură.
Ni se spune mereu aceeași poveste: „vindem puțin”, „listăm inteligent”, „atragem capital”. Sună elegant. În realitate, de multe ori, după ce vinzi procentele bune, rămâi cu problemele, iar profiturile pleacă în altă parte. România a mai trăit această lecție și a plătit-o scump.
Cea mai mare insultă este însă alta: să vinzi ce produce bani tocmai pentru că nu ești capabil să oprești risipa. În loc să tai sinecuri, privilegii, contracte umflate, instituții parazite și cheltuieli absurde, tai din patrimoniul național. Este ca și cum ai amaneta tractorul ca să plătești cheful de aseară.
Un stat serios nu își vinde coloana vertebrală economică la primul impas bugetar. O întărește. O modernizează. O face performantă. Vânzarea activelor valoroase pentru consum curent este gestul celui care trăiește de azi pe mâine și lasă nota de plată copiilor.
România nu are nevoie de licitații pe avuția publică. Are nevoie de competență, disciplină și curajul de a deranja rețelele care sug bugetul. Cine propune vânzarea companiilor strategice ca soluție rapidă nu rezolvă problema. Doar mută dezastrul mai târziu.
Iar un popor care își vinde mereu viitorul pentru a-și plăti prezentul riscă să nu mai aibă nici una, nici alta.
Dragoș Ionică
