Doi bărbați de 34 și 48, din comuna Polovragi, au murit, ieri, după ce au fost prinși sub cabina camionului pe care îl reparau. Poliția a deschis o anchetă în acest caz. Surse susțin că bărbatul de 48 de ani era patronul unei firme de transport, iar tânărul de 34 de ani era angajatul său. Accidentul ar fi avut loc în curtea firmei.
„La data de 27 mai 2025, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că doi bărbați au fost prinși sub cabina unui camion în timp ce efectuau lucrări de reparare. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că doi bărbați, de 48 și 34 de ani, din comuna Polovragi, în timp ce efectuau lucrări de reparații la un camion, ar fi fost prinși sub cabina acestuia. La fața locului s-au deplasat două echipaje de Ambulanță, care au efectuat manevre de resuscitare și au constatat decesul ambilor bărbați. Cadavrele au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor deceselor”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.