Expoziţia “Alăptarea e iubire”, pe “Aleea Trandafirilor” din Târgu-Jiu

845

98% dintre mame pot alăpta dacă au informaţiile corecte şi sprijinul familiei. Numai că în realitate doar 10% dintre mame alăptează. Acesta este motivul pentru care Asociaţia de Pediatrie şi Consultanţă în Alăptare a decis să realizeze o expoziţie de fotografie cu mămici ce îşi alăptează pruncii, numită “Alăptarea e iubire”. Iniţiatorul expoziţiei, medicul pediatru Roxana Hristianovici a ales să expună fotografiile şi în Târgu-Jiu, oraşul ei natal. Până pe 12 decembrie, 19 fotografii pot fi admirate de gorjeni, acestea fiind expuse pe “Alea Trandafirilor”.

S-a dat startul expoziţiei “Alăptarea e iubire”, realizată de Asociaţia de Pediatrie şi Consultanţă în Alăptare. Scopul expoziţiei este de a informa cât mai multe mame despre beneficiile alăptării. “Noi credem că o fotografie face cât o mie de cuvinte şi sperăm ca prin această expoziţie să aducem în atenţia gorjenilor un lucru natural şi firesc pe care din păcate l-am uitat, alăptarea”, a declarat Roxana Hristianovici, medic pediatru şi consultant în alăptare certificat internaţional. Fotografiile, realizate de Cristina Nichituş Roncea, pot fi admirate pe “Aleea Trandafirilor” din Târgu-Jiu până pe 12 decembrie.

alaptare (2)Alăptarea, recomandată până la minim 2 ani
Foarte puţine persoane cunosc faptul că Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă primele 6 luni și de a continua cu ea cel puţin 2 ani. De asemenea, e puţin cunoscut faptul că o mămică poate alăpta chiar dacă este însărcinată, iar apoi poate continua să alăpteze în tandem copiii. Din păcate, tot mai multe persoane cad în capcana laptelui praf, neavând informaţiile necesare. Iar acest lucru poate duce la scăderea imunităţii celui mic. “Am alăptat 3 luni şi jumătate, am avut probleme de sănătate şi nu am mai putut să alăptez, am pierdut laptele. Aş fi alăptat până la 2 ani, dar nu am putut. Sper ca aceste fotografii să ajute alte mămici”, a spus o tânără mămică. “Cred că jumătate dintre femeile care aleg să nu alăpteze nu ştiu de această recomandare a OMS, de a alăpta exclusiv până la 6 luni şi de a continua alăptarea până la minim 2 ani. Iar dacă o ştiu, primesc informaţii contradictorii şi din partea cadrelor medicale şi din partea familiei şi atunci nu mai sunt atât de sigure că informaţia pe care o ştiu ele este cea corectă”, a mai declarat Roxana Hristianovici, iniţiatorul expoziţiei.

alaptare (1)Copilul alăptat e cel mai sănătos
Alături de fotografiile expuse se găsesc şi informaţii extrem de utile pentru mămicile care îşi doresc să alăpteze. De asemenea, fotografiile sunt însoţite de numărul de telefon al Asociaţiei din Bucureşti, unde mămicile care întâmpină probleme cu alăptarea pot suna oricând. “Acum multe persoane dau lapte praf copilului, în loc să-l alăpteze. Ceea ce e un lucru rău. Nu e ca laptele de mamă, mama stie ce să mănânce, cum să îşi alăpteze copilul. Copilul alăptat e cel mai sănătos. Am alăptat fetiţa un an de zile. E minunată această expozitie, le admir pe aceste mame, e un efort puţin mai mare să alăptezi, dar într-adevăr îşi iubesc copiii şi ăsta e un lucru minunat”, a spus o mamă trecută de prima tinereţe. Cei care au sprijinit această iniţiativă au fost reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu. “Întotdeauna avem uşa deschisă acestui gen de iniţiativă cum este cea a Asociaţiei de Pediatrie şi Consultanţă în Alăptare. Este o acţiune pe care eu ca părinte o îmbrățișez, o laud. Iată că trăim momente în care căutăm să ne întoarcem la ce înseamnă natural, viaţa sănătoasă pe care trebuie să o oferim copiilor noştri şi e foarte bine că astfel de iniţiative încurajează obiceiurile sănătoase. Mă bucură faptul că au ales Târgu-Jiul pentru a fi al doilea oraş din ţară care găzduieşte această expoziţie. Mă bucur că au avut succes la cele două cursuri pe care le-au organizat, cel de puericultură şi cel de diversificare, şi îi aşteptăm cu astfel de iniţiative în continuare pentru că au nevoie de consultanţă în domeniu tinerii părinti”. După Bucureşti şi Târgu-Jiu, expoziţia numită “Alăptarea e iubire” va ajunge şi în alte oraşe din ţară pentru a da şansa viitoarelor mămici să se informeze cât mai bine despre beneficiile alăptării.
Ana Maria Dina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here