Un şofer a fost prins de poliţişti, ieri, în timp ce circula cu o viteză de 112 km/h, într-o localitate din Gorj, unde viteza maximă admisă este de 50 km/h. Oamenii legii i-au suspendat permisul de conducere şi l-au amendat. În ultimele 24 de ore, în cadrul acțiunii ROADPOL SPEED, au fost prinși 115 șoferi vitezomani.
„În urma acțiunii de ieri, 7 aprilie, desfășurată conform calendarului ROADPOL 2025, polițiștii rutieri gorjeni au desfășurat activități destinate impunerii respectării regimului legal de viteză, pe raza întregului județ. În acest context au fost aplicate 115 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 33.000 de lei, pentru depășirea limitei legale de viteză pe un anumit tronson de drum. Cea mai mare viteză înregistrată de aparatele radar a fost de 112 km/h.
Totodată, polițiștii au mai suspendat dreptul de a conduce în cazul a patru conducători auto, tot pentru depășirea limitei de viteză. Reamintim faptul că acțiunea ROADPOL SPEED 2025, va continua în săptămâna 07-13.04.2025, la nivel național, având ca scop impunerea respectării regimului legal de viteză”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.