Spitalul din Bumbești-Jiu reia concursul pentru postul de director medical

167

Spitalul Orășenesc „dr. Gheorghe Constantinescu” din Bumbești-Jiu a reluat procedura de concurs pentru ocuparea funcției de director medical.
Candidații interesați trebuie să îndeplinească o serie de condiții specifice, printre care: absolvirea învățământului universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul Medicină, specializarea Medicină, precum și deținerea titlului de medic specialist sau medic primar. De asemenea, este necesară o vechime de minimum 5 ani în specialitatea medicală respectivă.
Dosarele de înscriere pot fi depuse până la data de 29 mai 2025, la sediul spitalului. Selecția dosarelor, etapă eliminatorie, va avea loc în data de 30 mai, iar rezultatele vor fi afișate în aceeași zi, la ora 13:00.
Concursul propriu-zis va avea loc pe 6 iunie și va cuprinde trei probe: proba scrisă, programată la ora 09:00, susținerea proiectului de specialitate, de la ora 13:00, și interviul de selecție, care va începe la ora 14:00.
Postul de conducere a fost scos la concurs și la sfârșitul anului trecut.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.