Etichetă: ce oltenia
UMC Husnicioara, trei luni în şomaj tehnic fără negociere
Cei aproximativ 600 de mineri ai Unităţii Miniere de Carieră Husnicioara din Complexul Energetic Oltenia (CEO) au intrat, şi ei vineri, în şomaj tehnic...
Protest Greenpeace la Runcurel
Activiști de mediu de la faimoasa organizație Greenpeace și localnici din satul Runcurel, comuna Mătăsari, au protestat, ieri, în apropiere de cariera care riscă...
Inculpată pentru delapidare, menţinută în funcţie la SE Turceni
Directorul Sucursalei Electrocentrale Turceni, Cătălin Stănculescu, şi directorul de Resurse Umane de aici, Valentina Trofin, menţin, cu bună ştiinţă, în funcţia de gestionară a...
Carierele Roșiuța și Lupoaia pun lacătul timp de o lună de...
Urmare a programului de lucru stabilit la nivelul Diviziei Miniere, începând de vineri, angajații celor două cariere miniere din Motru vor intra în șomaj...
O angajată amenință că se spânzură! Ciobotărică nu renunță la cele...
Discuțiile liderilor de sindicat din Minprest Serv cu conducerea Complexului Energetic Oltenia, care au avut loc vineri, s-au finalizat în coadă de pește, Laurențiu...
65% dintre angajații Minprest, trimiși acasă de Ciobotărică
Gabriel Giorgi, managerul Minprest Serv, Cătălin Ivacu, șeful Serviciului de Resurse Umane și directoarea economică Cristina Cojocaru, au fost chemați, joi, la sediul CEO...
Greenpeace și Bankwatch România, la judecată cu Guvernul pentru Runcurelu
Greenpeace România și Bankwatch România au anunțat joi că dau în judecată Guvernul, cerând anularea HG 960/09.12.2015 care permite “exproprierea abuzivă” a peste 130...
UMC Roșiuța și UMC Lupoaia, păzite cu burta goală! Paznicii lui...
Firma TEAM TG Guard Târgu-Jiu, condusă de Victor Mecu, a câștigat o parte din licitația organizată de Laurențiu Ciobotărică, la finalul anului trecut, pentru...
Nanu Mic a demisionat din funcția de vicepreședinte al “Univers”
Aurel Nanu Mic, vicepreședintele Federației “Univers”, a demisionat, ieri, din funcție, în cadrul Consiliului Federal, aflat acum în desfășurare la Sinaia. Sindicalistul ar fi...
Corpul de Control al Ministerului Energiei la CEO
Pentru a verifica firmele sindicale, la sesizarea sindicatelor libere din Complexul Energetic Oltenia, plângere transmisă, iniţial DNA, dar repartizată apoi Ministerului Energiei, reprezentanţi din...
Negrescu a blufat, “sponsorul oficial” CEO i-a dat peste nas
În stilul caracteristic, Marian Negrescu, încă directorul Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, a blufat legat de sponsorul oficial al instituţiei culturale, mai exact...
Amânare în procesul polițiștilor din “Mafia Cărbunelui”
Inculpații din dosarul ce vizează furturile de cărbune produse în zonele Turceni și Rovinari cu sprijinul sau implicarea directă a unor agenți ai IPJ...
Minprest extinde disponibilizările cu încă 147 de persoane! 95% dintre salariații...
De la finalul săptămânii trecute, conducerea Minprest Serv Rovinari a extins numărul disponibilizărilor care se vor opera de luna viitoare de către societate, la...
Protest spontan al Sindicatului Energia Rovinari
Câțiva lideri de sindicat din FNME s-au postat luni în faţa sediului Sucursalei Electrocentrale Rovinari, solicitând astfel discuţii cu conducerea Complexului Energetic Oltenia. Cei...
Semnarea acordului, o problemă rezolvată pe jumătate / Narcis Răducan: “Cel...
Pandurii continuă să fie una dintre protagonistele campionatului, însă acest lucru nu îi convinge pe cei de la CEO să revină ca investitor la...
Sindicatele independente din CEO cer renunțarea la privilegiile plătite de administrație
Printr-o adresă transmisă, vineri, la Complexul Energetic Oltenia, reprezentanții sindicatelor independente din companie au cerut administrației, pentru prima dată întâmplându-se asta de când există...
Sindicatul “Lignitul” Oltenia: Convocarea sindicatelor la Minprest, inutilă
Reprezentanții sindicatelor din Complexul Energetic Oltenia au fost convocați, astăzi, la sediul societății Minprest Serv Rovinari pentru a participa la consultările necesare în vederea...
George Butunoiu şi PwC va selecta managerul privat pentru CE Oltenia
După ce a semnat, miercuri, contracte de asistenţă pentru recrutare de personal cu asocierea formată din Pricewaterhouse Coopers Tax Advisors & Accountants şi firma...
Pandurii, pregătiți să-și ia licența
Președintele Pandurilor a obținut ceea ce și-a dorit la ședința AGA a clubului gorjean, asociații dându-și acordul pentru bugetul pe care echipa-l va avea,...
412 gorjeni lucrează în condiţii speciale de muncă
Trei unităţi angajatoare figurează la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Gorj ca prestatori de condiţii speciale de muncă: Complexul Energetic Oltenia, prin activitatea de...
Cârciumaru, sigur că Pandurii vor obţine licenţa! AGA, în dezbatere pentru...
Primarul municipiului, Florin Cârciumaru, membru în Adunarea Generală a Acţionarilor de la Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu, a declarat, marţi, că este convins că...
Popeangă și Andrei au semnat adeziunile la MP
La finalul săptămânii trecute, fostul subprefect al Capitalei, Liviu Andrei, şi deputatul Vasile Popeangă, fost PSD, s-au înscris în Mişcarea Populară. Alături de cei...
Ministrul Grigorescu, sesizat că la SDM nu se respectă condițiile...
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a primit recent o adresă de la un sindicat din CEO, prin care era avertizat că la Divizia Minieră, pentru...
Narcis Răducan vrea un răspuns clar de la CEO / “Aşteptăm...
Președintele Pandurilor a ținut să-i liniștească pe suporterii echipei gorjene și a anunțat că datoriile sunt departe de cifrele apărute la un moment dat...
Optimizarea după CEO: Firma lui Murdeală a lăsat pe jos mineri...
Minerii, care au ieșit, marți, la ora 23.00, din schimbul doi, de la UMC Lupoaia și UMC Roșiuța, au fost obligați să stea trei...
Colega Ana Maria pune batista pe țambal pe pierderile CEO...
Conducerea Minprest Serv Rovinari pregătește o nouă numire în cadrul societății, menite să îndulcească relația devenită tensionată dintre directorul Gabriel Giorgi și managerul Complexului...
Interzis la Hostelul Miami! Handbaliștii și baschetbaliștii, lăsați de CEO cu...
Sportivii celor două echipe de handbal și baschet a clubului CS Energia Târgu-Jiu au fost lăsați de ieri fără cele două mese pe care...
Recompense oneroase! Nepotul unuia dintre administratorii reținuți în Dosarul “Păsărin”, angajat...
Nepotul lui Vasile Cioată, administratorul SC RICH TRUST SRL, reținut în noiembrie alături de primarul demisionar al comunei Bîlteni, Gheorghe Păsărin, pentru că a...
Călinoiu organizează o întâlnire cu primarii pentru salvarea CEO
Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean, va organiza, astăzi, o întâlnire cu primarii din localităţile judeţului Gorj unde Complexul Energetic Oltenia are activitate.
Scopul este redactarea...
Viitor sumbru pentru cei 700 de mineri de la Husnicioara
Deputatul ALDE de Mehedinți, Viorel Palașcă, a declarat, vineri, într-o conferință de presă că ministrul Energiei nu a bătut nimic până acum în cuie...
Legea Energiei se cere modificată pentru CEO
Senatorul ALDE Gorj Dian Popescu a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că Legea Energiei 123/2012 are nevoie de mai multe modificări care să...
Galerie pentru CEO cu 4000 de gorjeni
Gorjenii s-au dovedit mai mult ca niciodată, uniți, simțind pericolul care ar fi creat de mutrarea sediului social al Complexului Energetic Oltenia (CEO) la...
Sindicalistul Bunoaica vrea întinerirea CEO
Printr-o adresă transmisă vineri conducerii Complexului Energetic Oltenia, liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica, se arată de părere că tinerii trebuie să aibă o...
Salariații UEF, fără salariile de pe trei luni
Angajații UEF Motru, care nu și-au luat banii din decembrie până la jumătatea acestei luni, au fost anunțați, ieri, de către conducerea unității că...
Liderii PSD Gorj cheamă gorjenii la mitingul de la Târgu-Jiu
În cadrul unei conferințe de presă, organizată ieri, liderul PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a făcut un apel la cetăţenii județului să participe, cu mic...
FNME nu face ciocu’ mic pe gratis
După acțiunile de protest de la CEO, legate de mutarea sediului societății la București, Federației Naționale Mine Energie(FNME) i s-au virat în cont 15...
Edi Iordănescu deplânge soarta Pandurilor / “Este cea mai grea perioadă...
Pandurii a remizat cu CSU Craiova în derby-ul Olteniei, a profitat de înfrângerea Stelei și a urcat pe locul 4 în Liga 1, dar...
Project managerul CEO, urmărit penal într-un nou dosar
Octavian Graure, de la finalul anului trecut project manager la Complexul Energetic Oltenia, inculpat în dosarul “Turceni-Rovinari”, este, în prezent, şi urmărit penal de...
Morega: ,,Ciobotărică îşi creşte propriul grup de interese din CEO”
Faptul că actualul manager interimar al CE Oltenia ar putea lichida grupurile de interese din companie l-a făcut să râdă pe preşedintele Institutului de...
Greva foamei de la CEO s-a terminat, PSD nu renunţă la...
Duminică seara, greviştii foamei de la Complexul Energetic Oltenia au renunţat la protest, după ce au semnat un protocol cu administraţia CEO prin care...
UMC Rovinari și UMC Husnicioara deschid șomajul tehnic din CEO
Miercuri, în Piața Prefecturii, 3000 de gorjeni i-au cerut într-un glas demisia lui Laurențiu Ciobotărică, managerul Complexului Energetic Oltenia. O zi mai târziu, interimarul...
CEO, așteptat să numească un nou administrator la insolventa UEF
Complexul Energetic Oltenia, ca acționar majoritar la Unitatea de Execuție Foraje Motru, trebuie să-și numească, în aceste zile, un administrator care să se ocupe...
PSD Gorj face miting de 10.000! Călinoiu caută soluții comune pentru...
Prin intermediul unui comunicat de presă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Ion Călinoiu, a făcut un apel, joi, la toţi factorii politici, organizaţiile sindicale...
Deputatul Weber îi răspunde lui Grigorescu cu o moțiune pe energie
Mihai Weber este unul dintre parlamentarii de Gorj care nu a putut sta impasibil la problema mutării sediului Complexului Energetic Oltenia, companie vitală pentru...
Efectul mutării sediului CEO: Bugetul Gorjului și cel al Târgu-Jiului, văduvite...
Mutarea, trasată deja la vârful companiei, a sediului Complexului Energetic Oltenia la București, ce va fi bătută în cuie pe 21 februarie, va afecta...
În așteptarea lui Antonie / Minerii de la UMC Jilț Nord,...
Angajații din primul schimb de la Unitatea Minieră de Carieră Jilț Nord au protestat, ieri, timp de mai bine de o oră, refuzând să...
UEF Motru a intrat în insolvență de bunăvoie
Unitatea de Execuție Foraje Motru (UEF) este, oficial, de ieri în insolvență, asta după ce o instanță a Tribunalului Gorj a decis, luni, să...
Laboratorul CEO: Compania este “contaminată”, analiza cere control de specialitate la...
Complexul Energetic Oltenia a ieșit, pe ultima sută de metri, înaintea ședinței AGA de la București, în care urma să se aprobe mutarea sediului...
Miting al minerilor la Petroșani
Peste 2000 de persoane au protestat, sâmbătă la prânz, în centrul municipiului Petroșani, cei mai mulți dintre protestatari fiind mineri, peste 100 dintre aceștia...
Târgu-Jiu, locul 21 în atragerea investitorilor
Revista Forbes a publicat, în aceste zile, un clasament al celor mai bune 40 de oraşe pentru punerea pe picioare şi dezvoltarea unor afaceri....
Gruia Stoica, aproape de verdictul final în licitația trucată de la...
Omul de afaceri Gruia Stoica mai are două săptămâni de libertate, instanța supremă amânând, ieri, până pe 23 februarie pronunțarea unui verdict final în...
Grigorescu impune strângerea curelei la CEO: Ciobotărică, Pităroiu și Popescu, primii...
Managerii companiilor de stat care au reputat pierderi financiare mari, excepție nefăcând Complexul Energetic Oltenia(CEO) care a raportat pierderi de aproape 900 de milioane...
Acționarul majoritar al Mike Security, sub control judiciar! Paznicii firmei evazioniste...
După ce săptămâna trecută la societatea de pază Mike Security din Caraș-Severin s-au făcut percheziții de amploare ale DIICOT, iar administratorul societății a fost...
De la agenda de la CE Rovinari, la camera video din...
Șeful Departamentului Administrativ şi Servicii, Ion Ruşeţ, a mărit ieri suspansul în legătură cu aparatura “clandestină”, găsită, miercuri, în biroul lui Laurențiu Ciurel. Acesta...
La condiții de muncă normale pentru un salariu minim: Angajată a...
O angajată a Minprest Serv, care presta în nodul de distribuție al UMC Rovinari, punctul de lucru Poiana, la curățarea benzilor a suferit, ieri...
CE Oltenia, zero șanse de a recupera debitele RAAN și Termo...
Situaţia celor două societăţi restante către Complexul Energetic Oltenia, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) intrată în faliment şi SC Termo Craiova SRL, aflată...
Ciobotărică, întâlnire restrânsă la CEO cu liderii FNME și cu cei...
Managerul CEO, Laurențiu Ciobotărică, a organizat, ieri, două întâlniri la sediul societății, inițial, dimineața, cu liderii Federației Naționale Mine Energie, și după ora 16.00,...
Evaluare anuală a angajaţilor UEF, făcută pe criterii pur sindicale
Personalul UEF Motru este evaluat profesional, de două zile, de către inginerii unităţii, o parte dintre cei care au trecut de examinare reclamând însă...
Morega se aștepta la pierderi puțin mai mici în CEO /...
Președintele Institutului de Analiză și Investigații Publice și Politice, Dan Ilie Morega, este de părere că rezultatele prezentate, ieri, presei de către managerul interimar...
Garda de Mediu Gorj, sesizată să intervină împotriva CEO
Organizațiile de mediu Greenpeace și Bankwatch au sesizat, recent, Garda de Mediu Gorj pentru că, în cadrul Complexului Energetic Oltenia, a fost repornit grupul...
Morega dixit: Ciobotărică, consiliat prin interpuși de Condescu și Manțog
Președintele Institutului de Analiză, Investigații și Politici Publice(IAIPP), Dan Morega, critică, în continuare, lipsa de transparență de care dă dovadă, în opinia sa, noul...
Cariera Roșia nu se mai extinde, CEO bătut în instanță
Bankwatch România, ONG cunoscut pentru acțiunile demarate pentru protecția mediului, a câștigat, luna trecută, procesul împotriva Complexului Energetic Oltenia(CEO) și Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea...
Avi Instant şi-a disponibilizat 40 de angajaţi
23 de angajaţi ai Avi Instant Târgu-Jiu, unitate producătoare de carne de pui, au fost disponibilizaţi la sfârşitul anului trecut, iar alţi 17 vor...
Lui Ciobotărică nimeni nu trebuie să-i dea un cec în alb
Preşedintele Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice şi Politice, prof. universitar dr.Dan Morega, nu are încredere în noul director interimar al CEO, pentru simplul...
Revoltător! Salariată a Minprest, refuzată la salvarea UMC Lupoaia
O angajată a Minprest Serv, care prestează la UMC Lupoaia, a ajuns, ieri, la Spitalul Motru, după ce i s-a făcut rău la locul...
Trei sindicate din Gorj, dezafiliate de Univers – Ambasadele străine şi...
Întrunirea de la Piatra Neamţ a Federaţiei Univers s-a finalizat miercuri, trasându-se programul structurii pe anul viitor şi colaborarea cu Ministerul Energiei. Întâlnirea s-a...
Diurnele înapoi în casierie! Cursurile ilegale ale conducerii Minprest şi deplasările...
Finanţiştii de la Direcţia Regională a Finanţelor Publice(DGFP) Craiova veniţi în control la Minprest Serv Rovinari, în urma unei sesizări scrise transmise acestei instituţii...
Banii se dau până pe 3 decembrie! Prima de Moş Nicolae,...
În şedinţa de ieri de Comisie Paritară din Complexul Energetic Oltenia s-a adus în discuţie acordarea, şi anul acesta, a sumei de 100 de...
Petrescu primeşte o lovitură înainte de Crăciun: Falimentara UEF Motru se...
UEF Motru va fi dizolvată la finalul acestui an, pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor(AGEA) companiei Complexul Energetic Oltenia, convocată...
Comisia Paritară: Creşterile salariale din CEO nu se dau clarificate
Comisia Paritară Sindicate-Administraţie se va întruni pe 25 noiembrie în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se încă punctul privind clarificările legate de creşterile salariale...
Greva foamei continuă la CEO
Şapte angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia se află, în continuare, în greva foamei în semn de protest faţă de decizia administraţiei companiei de a...
Accident de muncă la Cariera Jilţ Sud
Un angajat la Carierei Jilţ Sud a ajuns joi dimineaţă la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu-Jiu după ce un bulgăre de pământ a...
Minerii de la Husnicioara asigură 7 zile din 7 cărbunele pentru...
Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, a dat asigurări, la finalul săptămânii trecute, că Termocentrala Romag-Termo dispune de un stoc de 25.000 de...
Răuţ a refuzat postul de şef Serviciu de Pază şi Protecţie
Ion Răuţ şi-a semnat plecarea din Complexul Energetic Oltenia, la finalul săptămânii trecute, o dată cu refuzul său de a accepta postul ce i-a...
Gura târgului / Petrecere liberală cu pesedişti la Restaurantul Ghiocela din...
Săptămâna trecută, la o zi după sărbătorirea Sfântului Dumitru, liberalii care prestează în mineritul CEO, şi-au dat întâlnire la Motru pentru o petrecere organizată...
Consiliul de Supraveghere al CEO i-a făcut pe plac Codruţei Kovesi
În urmă cu o săptămână, într-o conferinţă de la Complexul Energetic Oltenia, Cosmin Popescu, consilierul managerului Laurenţiu Ciurel, anunţa că CEO nu a luat...
CEO mai are timp să se constituie parte civilă în dosarul...
Consilierul lui Laurenţiu Ciurel, Cosmin Popescu, dar şi managerul societăţii au explicat ieri de ce, până în prezent CEO, nu s-a constituit parte civilă...
Răuţ: “Giorgi nu trebuia lăsat să susţină testul grilă în faţa...
Războiul declanşat de Ion Cornescu, prin Eurojob, împotriva conducerii Minprest, a fost preluat, la finalul săptămânii trecute, de Ion Răuţ, ale cărui zile în...
Două plângeri la ELCFU Motru pentru Nănuţ de la Turceni
Şeful Secţiei CFU Turceni, Constantin Nănuţ, s-a ales cu două plângeri la superiorii de la Motru, după ce salariaţi ai Minprest, care prestează pentru...
CE Oltenia, amendat cu 7.000 de lei de către ITM Gorj
Complexul Energetic Oltenia a fost amendat de către inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj cu suma de 7.000 de lei. Sancțiunea...
Răuţ susţine “partidul” independenţilor
Ion Răuţ, şeful Serviciului de Pază din cadrul Complexului Energetic Oltenia, nu este tentat de o candidatură la alegerile locale sub sigla vreunui partid...
50 de milioane euro, în stand-by! Datoria Termo Craiova către CEO,...
Peste 20% din angajaţii SC Termo Craiova SRL, societate a Consiliului Local care are ca obiect de activitate distribuţia agentului termic în sistem centralizat...
Romag-Termo Romag-Prod Halînga, fără cărbune
Activitatea normală a platformelor industriale Romag-Termo şi Romag-Prod de la Halînga ale Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) riscă să fie sistată, în această...
Cărbunele CEO, vândut la târg
Primarul oraşului minier Berbeşti, Vintilă Chelcea, a solicitat conducerii Exploatării Miniere, trecută de scurt timp de la Complexul Energetic Oltenia la CET Govora, organizarea...
Gura târgului / Întâlnire de taină pentru decimarea micilor sindicate din...
Laurenţiu Ciurel, managerul CEO, Ion Ruşeţ, şeful Departamentului Relaţii de Muncă şi Comunitate, şi o parte dintre liderii marilor sindicate din Companie, şi-ar fi...
Control judiciar prelungit pentru Condescu și Temelescu
Foștii șefi de la Pandurii, trimiși în judecată pentru că ar fi prejudiciat bugetul clubului cu câteva milioane de lei, rămân sub control judiciar,...
Salina şi SPA-ul lui Condescu, distruse de o conductă spartă
Locul de relaxare al lui Marin Condescu şi al consoartei sale, Mădălina Berbecel, din Rânca a fost distrus, în această iarnă, după ce în...
UMC Pinoasa tot cere acord de mediu pentru extindere
Unitatea Minieră de Carieră(UMC) Pinoasa, aparţinând Complexului Energetic Oltenia, a depus săptămâna trecută, la sediul Agenţiei de Protecţia Mediului Gorj, o solicitare de emitere...
Profit de 500.000 euro, din cărbunele vândut în Serbia
Complexul Energetic Oltenia (CEO) a înregistrat, în primele două luni ale anului, un profit de 500.000 euro din livrările de cărbune către o firmă...
Ca la noi, la nimeni / Restructurare da, reformare… ba!
CE Oltenia, la răscruce. Fără a aprecia că actualul manager privat(!!!”) Laurenţiu Ciurel este cea mai bună soluţie pentru cârmuirea energeticienilor şi minierilor din...
Minerii și energeticienii, în stradă și după negocierile cu ministrul
Cel puțin 5000 de mineri și energeticieni vor ieși și azi în stradă pentru a protesta în centrul municipiului Târgu Jiu față de preconizatele...
CE Oltenia a încercat să pună în umbră protestul de joi
Primăria Târgu-Jiu a aprobat ieri solicitarea reprezentanţilor Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME) şi a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate (FNSE) de organizare a...
Lăcătuşul-proxenet, executat de recuperatori
Aflat în arest preventiv în beciul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Bejinaru Aristică Benoni, fostul lăcătuş mecanic din cadrul Complexului Energetic Oltenia, acuzat de...
Greenpeace continuă lupta cu CE Oltenia
După ce în primăvară activiștii ecologiști de la Greenpeace au venit și au măsurat poluarea din atmosferă în centrul orașului Rovinari, indicatorii arătând o...
Gura târgului – Şchiau de la PDL, curtat de PSD
Mircea Şchiau, fost candidat al PDL Gorj la alegerile parlamentare pe Colegiul 2 Senat, acum simplu membru în organizaţia lui Dan Vâceanu, este curtat...
Prin negociere directă, CEO a scăpat de carierele Berbeşti şi Alunu
Guvernul Ponta a aprobat, în sfârşit, trecerea celor două cariere de lignit, Berbeşti şi Alunu, de la Complexul Energetic Oltenia(CEO) la CET Govora, unitate...
Amendați pentru că au furat cărbune
Trei bărbați din Fărcășești și-au început ziua de vineri la sediul Poliției Municipale Târgu Jiu, unde au ajuns după ce au fost prinși în...
FNME sub presiune, manifestanţii răriţi
Un număr de circa 500 de membri ai Federației Naționale Mine Energie au protestat, sâmbătă la prânz, în centrul municipiului, împotriva conducerii Complexului Energetic...
Cozma, din nou la Gorj
Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, va fi prezent din nou zilele acestea prin Gorj, ieri el mergând la Stoenești, pentru...































































































































