Tânăr cercetător la 13 ani: Ștefan Protesi Sefter studiază cutremurele care au zguduit Gorjul

361

La doar 13 ani, un adolescent din Târgu Jiu lucrează la un amplu studiu despre cutremurele care au afectat județul Gorj în februarie 2023. Ștefan Protesi Sefter, elev în clasa a VII-a la Școala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu”, analizează peste 4.600 de evenimente seismice, modelează falii tectonice și redactează o lucrare științifică ce ar putea deveni referință regională în înțelegerea riscurilor geologice din Oltenia.

În liniștea unei camere din Târgu Jiu, transformată într-un mic laborator al curiozității, printre hărți, grafice, seismograme și manuale științifice, un băiat de 13 ani lucrează cu pasiune pentru a înțelege mișcările nevăzute ale Pământului. Visul lui? Să transforme știința în scut pentru comunitate și cunoașterea în instrument de prevenire a dezastrelor naturale.
Nu e un scenariu SF, ci povestea reală a lui Ștefan Protesi Sefter, un adolescent care studiază cu seriozitate fenomenul seismic din Oltenia și lucrează cu pasiune la viitorul volum intitulat: „Seismicitatea zonei Oltenia – Gorj: tectonică, cauze și caracteristici”. Lucrarea, aflată în plin proces de redactare, este inspirată de valul de cutremure care au zguduit județul Gorj în februarie 2023. Cu o minte ageră și o sete de cunoaștere rar întâlnită la această vârstă, Ștefan analizează peste 4.600 de cutremure înregistrate în acea perioadă, abordând subiectul din multiple perspective: seismicitate istorică, scări de intensitate (Richter și Mercalli), studiul faliilor tectonice și posibile efecte în teritoriu.
„Îmi doresc ca lucrarea mea să fie o sursă de informare clară și accesibilă pentru toți cei care trăiesc în această zonă afectată de mișcări tectonice. Este important să înțelegem cum funcționează Pământul sub picioarele noastre”, a declarat, pentru ,,Gorjeanul”, tânărul Ștefan, cu o maturitate care întrece cu mult vârsta sa.
Și nu este la prima inițiativă. În februarie 2025, a publicat deja o lucrare științifică complexă – „Cutremurele din Santorini: cauze, riscuri și efecte”, inspirată de seria de peste 1.650 de cutremure care au lovit celebra insulă grecească. Studiul a inclus documentare internațională, analize seismologice, consultații cu surse academice din Creta și a fost susținut de cadre didactice din Târgu Jiu și recomandat de un profesor universitar din Iași pentru extindere.

Drumul unui pasionat autodidact
Pasiunea lui Ștefan nu a apărut întâmplător. A fost „aprinsă” încă din copilărie, de bunicul său, care i-a deschis ochii către astronomie.
Prima oră de geografie din clasa a IV-a i-a orientat atenția către meteorologie, iar valurile de cutremure din ultimii ani i-au aprins dorința de a studia în profunzime fizica Pământului.
Cu o disciplină academică rar întâlnită la vârsta lui, a adunat deja: 10 ani de studiu în astronomie, 4 ani în hidrologie și geologie, 3 ani de meteorologie și 2 ani dedicați seismologiei și fizicii Pământului.
Ștefan citește teze universitare, folosește instrumente specifice cercetătorilor și creează conexiuni logice între datele pe care le adună. În toate demersurile sale, este sprijinit de profesoarele Mădălina Negrescu (fizică) și Violeta Bărboi (geografie), care îi ghidează pașii cu încredere.

,,Oltenia Weather Alert” – o comunitate pentru știință
În paralel cu studiile sale, Ștefan administrează ,,Oltenia Weather Alert”, o comunitate activă pe ”Facebook și TikTok”, unde postează alerte meteo reale, explicații științifice și observații de teren bazate pe măsurători personale. Folosește o stație meteo proprie, senzori seismici, și publică imagini sugestive – precum variațiile debitului râului Sohodol. Comunitatea oferă: alerte regionale de vreme severă (furtuni, ger, valuri de căldură); fotografii de teren și măsurători exacte; interacțiuni științifice cu membrii comunității; educație pentru toți – prin explicații clare, fără termeni pompoși.
„Fiecare alertă este un pretext pentru a educa. Oamenii au nevoie să știe nu doar că va fi o furtună, ci de ce se formează și cum îi pot afecta. Iar eu încerc să explic totul, pe înțelesul lor”, ne mai mărturisește adolescentul.

Planuri mari pentru viitor
Până în prezent, Ștefan a obținut peste 15 premii și mențiuni la concursuri de fizică și matematică – o recunoaștere a memoriei sale extraordinare și a perseverenței cu care își urmează visul.
Dar planurile sale merg mult mai departe și țintește: extinderea comunității meteo pentru întreaga regiune Oltenia; crearea unei hărți cu stații meteo locale și notificări automate; organizarea de proiecte educaționale în școli, alături de profesori; colaborări cu specialiști în meteorologie și geofizică.
Într-un peisaj educațional în care performanța pare uneori o excepție, Ștefan Protesi Sefter este o revelație.
Un copil care nu doar visează, ci cercetează, documentează, analizează și contribuie real la înțelegerea fenomenelor care modelează lumea în care trăim.
Accesați site-ul său, hidroms.ro pentru a citi lucrările sale sau pentru a descoperi cum o pasiune sinceră poate deveni misiune științifică.
Și nu uitați de pagina de Facebook ,,Oltenia Weather Alert”, unde veți înțelege vremea, nu doar o veți privi!
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.