Tot mai mulți baschetbaliști gorjeni își fac loc în echipa mare

190

Echipa de baschet CSM Târgu Jiu nu a avut nicio problemă în a obține al 11-lea succes din această ediție a Ligii 1. Baschetbaliștii conduși Giannis Damalis au reușit să treacă, fără probleme, de CSS Gheorgheni, 101-44 (27-7, 22-10, 31-10, 21-17). A fost un meci câștigat de apărare, alb-albaștrii fiind, așa cum ne-au obișnuit, foarte agresivi în defensivă și mizând pe o circulație bună a mingii. Scorul le-a permis tinerilor gorjeni să prindă minute bune în această confruntare, fapt evidențiat la conferința de presă și de unul dintre ei, Iustin Ciobanu. ,,Un joc pe care ni l-am făcut ușor, pentru că am ascultat indicațiile antrenorului. Sunt foarte bucuros pentru oportunitatea asta, încerc să fur cât mai mult de la toți, de la antrenori, de la jucători și de la adversari și încerc să evoluez cât pot eu. Cred că ne-am apărat foarte bine, față de ei, și am fost mai dedicați. După mine, este foarte important pentru un tânăr să joace în acest campionat, îți dă și curajul pentru echipele de juniori și sunt recunoscător”, a declarat baschetbalistul de la CSM.
Răzvan Bratoloveanu, antrenorul secund al grupării, spera ca tot mai mulți tineri să crească alături de prima echipă. Pentru CSM Târgu Jiu urmează încă două partide acasă: cu CSU Cluj-Napoca și CSM CSU 2 Oradea. Meciurile sunt programate pe 7, respectiv 9 februarie.
,,Sunt niște băieții serioși, sunt tineri cu dorință de muncă. Nu pot să le dau decât sfatul să rămână la fel în continuare, să rămână cu foamea asta, cum se spune, de muncă, de victorii. Să continue pe aceeași linie și să-și urmeze visul. Noi ne-am făcut meciul ușor, am început jocul foarte bine, am respectat ceea ce am vorbit, am respectat ceea ce am lucrat la antrenamente, mă bucur pentru băieți, mă bucur pentru victorie și mă bucur că am prestat un joc bun, atât în apărare, cât și în atac, și am ieșit toți teferi de pe teren, pentru că avem infirmeria plină. Pentru asta lucrăm zi de zi, să ne îmbunătățim jocul, să câștigăm fiecare meci și să vedem ce va urma în faza a doua. Urmează încă două meciuri acasă, unul destul de greu cu Universitatea Cluj, am văzut că au reușit să câștige cu Sibiu și sunt în cărți să se califice alături de noi în faza următoare. Va trebui să tratăm meciul la fel de serios și să încercăm să câștigăm”, a declarat Bratoloveanu.
Stephanos Ciriperu și Khydarius Smith au fost lideri la puncte, cu câte 18.
CSM Târgu Jiu: Khydarius Smith 18p, Andrei Bărăgan 13p, Kaleb Higgins 11p, Adrian Vaida 4p, Alexandru Mitu 4p, Alexandru Vaida 5p, Octavian Miss-Badea 2p, Iustin Ciobanu 4p, Stephanos Ciriperu 18p, Modibo Diaby 10p, Albert Vlădulescu 4p, Flavius Toropu 8p.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.