Un bărbat de 24 de abi, din comuna Stoina, a fost reținut aseară, pentru ultraj contra bunelor moravuri, după ce, luni, o tânără de 18 ani, din aceeași localitate, a sesizat Poliția. „La data de 11 mai 2026, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați prin plângere de o femeie de 18 ani, din comuna Stoina, sat Păișani, cu privire la faptul că un vecin ar fi avut un comportament indecent în spațiul public. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, la data de 13 aprilie 2026, în timp ce femeia se afla în fața locuinței sale, un tânăr de 24 de ani, din aceeași localitate, ar fi adresat expresii jignitoare și ar fi săvârșit acte de exhibiționism în spațiul public, provocând indignarea persoanei vătămate. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ieri, polițiștii au dispus continuarea urmăririi penale față de tânărul de 24 de ani, dispunând măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Surse susțin că suspectul s-ar fi masturbat în fața acesteia.








































