28.7 C
Târgu Jiu
miercuri, 9 septembrie 2026

Un fotbalist de la Universitatea Craiova a atins borna de 200 de meciuri jucate în Liga I

23

Mijlocașul Alexandru Cicâldău a atins borna istorică de peste 200 de meciuri jucate în SuperLiga României (Liga I). La începutul meciului din campionat împotriva formației Universitatea Cluj, Cicâldău a primit un tricou aniversar pe care a fost inscripționat numărul 200.

Fotbalistul originar din Medgidia a strâns aceste prezențe pentru Viitorul Constanța (42 de meciuri) și Universitatea Craiova (158 de meciuri, în cele două perioade petrecute la clubul oltean).

Cicâldău a debutat în prima ligă în sezonul 2015-2016, la Viitorul, iar ulterior a devenit una dintre piesele de bază ale Universității Craiova, contribuind cu zeci de goluri și pase decisive. După o perioadă petrecută în străinătate (Galatasaray, Ittihad Kalba și Konyaspor), mijlocașul a revenit în Bănie în 2024 și continuă să fie un jucător important în echipa antrenată de Filipe Coelho.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.