14.8 C
Târgu Jiu
duminică, 17 mai 2026

VIDEO: A fost razie a Poliției în Gorj. Ce au descoperit azi-noapte oamenii legii

12

Polițiștii au desfășurat, azi-noapte, o acțiune pe raza județului Gorj, pentru depistarea șoferilor cu comportament agresiv și a celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise. Trei șoferi au fost prinși sub influența băuturilor alcoolice, iar în urma testărilor efectuate pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, un conducător auto a fost depistat pozitiv la testarea preliminară pentru droguri.

„În noaptea de 16/17 mai 2026, polițiștii rutieri gorjeni au desfășurat o acțiune cu efective mărite, având ca scop prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și menținerea unui climat de siguranță rutieră. În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate 108 autovehicule și motociclete, fiind aplicate 19 sancțiuni contravenționale pentru abaterile constatate la regimul circulației pe drumurile publice”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj.

Totodată, polițiștii au reținut patru permise de conducere și au retras două certificate de înmatriculare, ca măsuri complementare. Pe linie penală, au fost constatate trei infracțiuni la regimul rutier.

„În ceea ce privește consumul de alcool, polițiștii au identificat trei conducători auto care au fost depistați pozitiv, toți prezentând valori de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, faptele întrunind elementele constitutive ale unor infracțiuni. De asemenea, în urma testărilor efectuate pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, un conducător auto a fost depistat pozitiv la testarea preliminară pentru droguri.
Polițiștii gorjeni vor continua și în perioada următoare acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru combaterea comportamentelor care pun în pericol participanții la trafic”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.