Vestea primită de minorii reținuți după percheziții

166

Toți cei trei minori reținuți, miercuri, pentru furt calificat, au fost eliberați. Magistrații au decis să fie puși sub control judiciar în timpul cercetărilor. „La data de 12 iunie, cei trei tineri de 16 și 17 ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, au fost prezentați Judecătoriei Târgu-Jiu, față de aceștia fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Suspecții, doi de 16 și 17 ani, din satul Telești și unul de 16 ani, din orașul Baia de Aramă, care locuiește fără forme legale în satul Telești, sunt acuzați că au furat un acumulator auto de pe tractorul unui bărbat din Bălești, fiind creat un prejudiciu total de 1.000 de lei.

„În seara de 10 iunie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați de către un bărbat de 44 de ani, din comuna Bălești, sat Tălpășești, despre faptul că, în noaptea de 9 spre 10 iunie, persoane necunoscute ar fi sustras un acumulator auto de pe un utilaj agricol, tractor, fiind creat un prejudiciu total de 1.000 de lei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. În continuarea cercetărilor, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu și Postului de Poliție Bălești au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară la adresele a trei persoane bănuite de săvârșirea faptei, procedând la depistarea acestora în identitatea a 3 tineri, din care, doi de 16 și 17 ani, din satul Telești și unul de 16 ani, din orașul Baia de Aramă, care locuiește fără forme legale în satul Telești”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.