Anomalie la Primăria Târgu-Jiu: Postul „vacant” de director la Direcția de Turism și Evenimente este ocupat

1017

Primăria Municipiului Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacantă, de director executiv la Direcţia Turism şi Evenimente Culturale din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Târgu-Jiu. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

În prezent, postul este ocupat pe hârtie de Andi Gerard Popescu, cel care semnează diverse referate ale Direcţiei din funcţia de director executiv. Pare-se că acesta are acum o şansă reală de a sta ani buni în funcţia de director la Direcţia Turism şi Evenimente Culturale din Primăria Târgu-Jiu. Cea care se contrazice cu privire la funcţia scoasă la concurs este reprezentanta Biroului Relaţii cu Presa. “În prezent, postul nu este ocupat, ci este vacant. Andi Popescu semnează tot ce ţine de conducerea acestei Direcţii, deoarece are atribuţii în acest sens, dar nu este numit în funcţie”, a declarat Loredana Covei, purtător de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu.
andi popescuMomentan, condiţiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească viitorii candidaţi ce doresc participarea la concurs nu au fost cunoscute publicului larg. Aceste condiţii nu au fost publicate nici pe site-ul Primăriei Târgu-Jiu şi nici în ediţia online a Monitorului Oficial, deşi în anunţul de concurs se precizează că acele condiţii specifice sunt publicate pe pagina de internet a instituţiei. La solicitarea noastră telefonică, reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu ne-au transmis online anunţul de concurs, în care sunt precizate condiţiile specifice de ocupare a postului de director executiv, pe care le facem şi noi astfel cunoscute posibililor doritori, altora decât cei deja angajaţi în cadrul instituţiei: “studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul Ştiinţelor Economice; cunoaşterea limbii engleze/franceze – nivel avansat scris, vorbit, citit”.

Concursul se va organiza conform calendarului următor: 3 noiembrie 2016, ora 10.30 – proba suplimentară eliminatorie de limbă străină; 4 noiembrie 2016, ora 10.30 – proba scrisă; data şi ora interviului vor fi comunicate ulterior candidaţilor. Dosarele de înscriere la concursul demarat pentru ocuparea postului amintit mai sus trebuie să conţină: cererea de înscriere la concurs; copia actului de identitate; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care arată vechimea în muncă; cazierul judiciar; adeverinţă medicală; curriculum vitae.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here