Actualitate

VIP-urile din “Mafia permiselor Argeș”, mutate la Penitenciarul Târgu-Jiu

18 ianuarie 2016, 00:30 | 0 comentarii  |  294 vizualizari
penitenciarul pag 1

La finalul lunii decembrie, Penitenciarul Târgu-Jiu a bifat un transfer important de deținuți de la Penitenciarul Colibași. Este vorba despre Codruţ Vlăsceanu, fost şef al Serviciului Permise Argeş, Vasile Voinea şi Daniel Zidaru, foşti ofiţeri specialişti în cadrul aceluiaşi serviciu, toţi condamnaţi, alături de alte persoane, în dosarul “Mafia permiselor din Argeş”, care au fost transferați la închisoarea din municipiu pentru un regim mai lejer de executare a pedepselor.

Cei trei au fost transferaţi la Penitenciarul Târgu Jiu ca să își execute aici pedepsele în regim de detenţie semideschis. Potrivit art. 37 din Legea nr. 254/2013 privind regimul de executare a pedepselor, asta înseamnă că Vlăsceanu, Voinea şi Zidaru se pot deplasa neînsoţiţi în zone prestabilite din interiorul penitenciarului, că pot presta activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică ori asistenţă socială, moral-religioase etc sub supraveghere, în grupuri, în spaţii din incinta închisorii care rămân deschise pe timpul zilei. De asemenea, ei pot presta muncă şi alte activităţi în afara penitenciarului, sub supraveghere inclusiv electronică. De altfel, fostul ofițer de poliție Voinea caută la Târgu-Jiu o editură care să-i publice o carte scrisă în timp record după gratiile Penitenciarului Colibași. Mai exact, cartea intitulată “Reglementări Juridice privind organizarea sănătății publice sub imperiul constituțiilor României” o are coordonator pe profesoara Doina Popescu Ljungholm de la Universitatea din Pitești. Cartea a fost începută în 6 octombrie 2015 și terminată pe 12 octombrie 2015, adică în nici o săptămână, acum autorul încercând să o publice la editura UCB-ului din Târgu-Jiu.

Semnatura eletronica CertDigital

Scandal de corupție!
Reamintim că, în vara anului 2008, la Piteşti a izbucnit cel mai mare scandal de corupţie din Poliţia Română, cunoscut sub numele de “Mafia permiselor”. Atunci, potrivit procurorilor Anticorupţie, mai exact în perioada 2006-2008, la Serviciul Regim Permise Argeş a funcţionat un grup infracţional care, în schimbul unor importante sume de bani, facilitau obţinerea permisului de conducere auto inclusiv de către persoane aproape analfabete. La acea dată au fost trimise în judecată 28 de persoane şi, după vreo patru ani de procese, Curtea de Apel Târgu Mureş i-a condamnat pe Codruţ Vlăsceanu şi pe Vasile Voinea la 14 ani, respectiv la 11 ani şi şapte luni de închisoare cu executare. Pedepse grele au primit şi ceilalţi inculpaţi în funcţie de gradul de participaţie la comiterea faptelor. Totodată, instanţa a dispus anularea a peste 50 de permise auto obţinute fraudulos.

Pedepsele, reduse la jumătate
Considerând nejustificat de mari deciziile de condamnare, Vlăsceanu şi Voinea au atacat, alături de alte 19 persoane din dosar, hotărârea curţii de apel mureşene şi au declarat apel, iar dosarul a intrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. După mai multe înfăţişări, în aprilie 2014, instanţa supremă a decis, definitiv şi irevocabil, ca pedepsele aplicate inculpaţilor din lotul “Mafia permiselor” să fie reduse la jumătate şi chiar mai mult. Prin urmare, şi Codruţ Vlăsceanu, şi Vasile Voinea, şi Daniel Zidaru vor mai avea de executat doar câte şase ani de puşcărie. Nu este vorba de vreo clemenţă a judecătorilor, ci pur şi simplu a fost aplicat noul cod penal, care pentru anumite fapte prevede sancţiuni privative de libertate cu termene mai mici de detenţie. De aceleaşi prevederi au beneficiat şi alţi inculpaţi, unii fiind foşti angajaţi ai Serviciului Permise.
Anamaria Stoica

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL