Colegiul Tehnic Nr. 2, implicat în proiecte europene

1377

Proiectul Erasmus+ de mobilitate KA1-VET, „Calitatea europeană  în formarea profesională a elevilor din învățământul tehnic profesional”, implementat de Colegiul Tehnic Nr. 2 și  realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, a ajuns la final.

În anul școlar 2016-2017, beneficiarii proiectului, respectiv 45 de elevi ai acestui colegiu, au efectuat stagiile de instruire practică obligatorie aferente semestrului al II-lea în Portugalia, Cipru și Polonia în domeniile: protecția mediului, electromecanică, electronică automatizări, astfel:

„Tranziția de la școală la piața muncii”, clasa a X-a,  domeniul Protecţia  mediului;

„Pregătire în vederea integrării la locul de muncă în domeniul Electromecanic”, clasa a X-a, domeniul  Electromecanică;                                                                                                                           „Pregătire de  bază în  domeniul  electronică – automatizări”, clasa a X-a, domeniul  Electronică automatizări.

Proiectul a cuprins trei fluxuri derulate după cum urmează:

FLUX 1: 04.03.2017 – 25.03.2017

15 elevi, clasa a X-a, domeniul Protecția mediului și 2 profesori  însoțitori la Institutul Național de Sănătate Dr. Ricardo Jorge (INSA) din LISABONA, Portugalia;

FLUX 2:  08.05.2017 – 26.05.2017

15 elevi, clasa a X-a, domeniul Electromecanică  și 2 profesori însoțitori la P. KOUSIOS  ELECTRICAL  LTD din orașul PAPHOS, Cipru;

– FLUX 3: 05.06.2017 – 23.06.2017

15 elevi, clasa a X-a, domeniul Electronică-automatizări și 2 profesori însoțitori la Centrum Kształcenia Praktycznego din orașul WROCLAW, Polonia.

Pe parcursul celor trei stagii de instruire elevii au dobândit noi competențe profesionale, lingvistice și culturale, și-au dezvoltat aptitudinile, motivația, adaptabilitatea, creativitatea, abilitatea de a lucra în echipă, competitivitatea și, nu în ultimul rând, responsabilitatea. Pregătirea lor a fost îndrumată și supravegheată de tutorii de practică desemnați de organizațiile partenere care au colaborat cu profesorii însoțitori. La finalul stagiilor, elevii au atins un nivel ridicat de aprofundare și diversificare a formării de specialitate datorită faptului că aceasta s-a desfășurat în condiții optime cu logistică modernă la standarde europene.

Elevii au obținut recunoaștere europeană a competențelor dobândite prin eliberarea certificatelor de mobilitate Europass, semnate de reprezentanții organizațiilor de primire, prin intermediul cărora devin adevărați cetățeni europeni, putându-se integra în viitor mai rapid pe piața europeană a muncii.

În anul școlar 2017-2018, Colegiul Tehnic Nr. 2 va implementa un nou proiect ERASMUS+, Pași spre competență, cu organizații partenere din Cipru și Portugalia. Valoarea proiectului este de 117.564 euro necesari în efectuarea formării profesionale a 42 de elevi în trei fluxuri. Domeniile vizate sunt: electronică automatizări, protecția mediului și pentru prima dată, turism și alimentație, beneficiarii fiind zece elevi de la școala profesională, anul II, calificarea ospătar/chelner, vânzător în unități de alimentație.

Aceste proiecte vizează creșterea atractivității învățământului tehnic în rândul elevilor, scăderea ratei abandonului școlar și extinderea șanselor de integrare a absolvenților noștri pe piața muncii, atât în țară, cât și în Uniunea Europeană.
Prof. Contraș Elena-Marinela

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here