Anchetă la o grădiniță din Bustuchin! Educatoarea a scris cu pixul pe fruntea unui copil de patru ani

987

Reprezentanții Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj au declanşat, ieri, o anchetă la Grădinița Valea Pojarului, din cadrul Liceului Tehnologic Bustuchin, după ce un preșcolar a fost scris cu pixul pe frunte, chiar de educatoare. Reprezentanții unității de învățământ au fost sesizați de părinții copilului de patru ani, care au prezentat și fotografii, în timp ce tânăra educatoare a susținut că i-a făcut doar un ”mic semn”. La nivelul grădiniței se va constitui o comisie de anchetă. ”Comisia de disciplină va lua măsurile, în funcție de gravitate. Așa ceva nu se poate pune în practică. Dumneaei a venit anul trecut la grădință, nu știam că are astfel de porniri. Așteptăm să vină părinții să așternem pe hârtie ceea ce spun, pentru că doamna educatoare nu recunoaște așa cum am văzut în fotografii. Spune că i-a făcut un mic semn, care în grădinițe se practică sub forma unui abțibild, nu a unui semn. Copiii care sunt cuminți și își rezolvă sarcinile de lucru primesc un mic abțibild zâmbitor, iar cei care în ziua respectivă nu și-au făcut toate activitățile primesc unul cu o față mai puțin zâmbitoare, în niciun caz ceea ce văd pe pozele pe care le-am primit. Sunt niște nebunii”, a declarat Vasile Spiridon, directorul Liceului Tehnologic Bustuchin.
Incidentul s-a petrecut vineri. Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a deschis o anchetă în acest caz.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here