Sute de milioane de euro, pentru procesarea produselor agricole

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă că până pe 31 ianuarie 2019 este deschisă sesiunea de primire a solicitărilor de finanţare a investiţiilor pentru procesarea produselor agricole la nivel naţional, inclusiv pentru teritoriul ITI – Delta Dunării. Fondurile nerambursabile în valoare totală de 203 milioane de euro sunt asigurate prin submăsura 4.2 ”Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole’” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Pentru dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de procesare şi de comercializare sunt alocate 81,2 milioane de euro şi 121,8 milioane de euro pentru crearea de noi unităţi de procesare. Pragul de calitate lunar de la care porneşte depunerea proiectelor este de 40 de puncte în prima etapă lunară (intervalul 3 – 31 august 2018) şi scade treptat putând ajunge la pragul minim de depunere de 15 puncte, în ultima etapă lunară (intervalul 1 – 31 ianuarie 2019). Cererile de finanţare se depun on-line pe pagina de internet a AFIR (www.afir.info) până la 31 ianuarie 2019, ora 16.00. Sesiunea se poate închide înainte de termenul limită, dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 200% din alocarea sesiunii. Prin intermediul sM 4.2 solicitanţii pot obţine sprijin financiar nerambursabil de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri şi forme asociative şi de 40% pentru alte întreprinderi. Sprijinul acordat nu va depăşi 1.000.000 euro/ proiect pentru IMM, 1.500.000 euro/ proiect pentru alte întreprinderi sau 2.500.000 euro/ proiect pentru forme asociative (cooperative şi grupuri de producători). În cazul investiţiilor care conduc la un lanţ alimentar integrat (indiferent de tipul de solicitant) finanţarea poate ajunge până la 2.500.000 euro/ proiect. Documentaţia necesară solicitării fondurilor nerambursabile se întocmeşte conform Ghidului solicitantului şi anexelor aferente acestuia, disponibile gratuit pe site-ul AFIR, la secţiunea ”Investiţii PNDR”, în pagina dedicată submăsurii 4.2.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here