10.8 C
Târgu Jiu
miercuri, 29 aprilie 2026

570 de ani de la moartea voievodului Iancu de Hunedoara – Simpozionul, organizat de Academia Română în parteneriat cu Primăria Municipiului Hunedoara și cu Muzeul Național al Literaturii Române

3

Cu o lună şi jumătate în urmă, mai exact, la 12 martie 2026, începând cu ora 11,00 s-a desfăşurat în «Aula Magna» Simpozionul cu tema: «Iancu de Hunedoara și timpul său», organizat de Academia Română în parteneriat cu Primăria Municipiului Hunedoara și Muzeul Național al Literaturii Române, reunind istorici de prestigiu care au expus și analizat moștenirea complexă a voievodului Iancu de Hunedoara. Cuvântul de deschidere a aparținut acad. Ioan Aurel Pop, la vremea respectivă președintele Academiei Române, care a amintit originile românești ale voievodului, precum și rolul său de apărător al creș¬tinismului, amintind aptul că: „A fost caracterizat, după cum știm, ca și Ștefan cel Mare mai târziu, drept «Atlet al lui Hristos», sporind faima sa și a familiei, ilustrând secolul de aur al rezistenței antiotomane în timpul cruciadei târzii. Papa Pius al II-lea, Enea Silvio Piccolomini înainte să fie ales papă, zicea că a sporit mai mult gloria românilor din care s-a născut decât gloria ungurilor pe care i-a slujit. Prin urmare, avem cuvânt să-l rememorăm, să-l aducem în atenție după atâtea sute de ani de la trecerea lui în altă lume. Faptul că el este rememorat și de alte popoare din jurul nostru, în primul rând de maghiari, de sârbi, de bulgari și de balcanicii ceilalți, nu poate fi decât un motiv de bine. Istoricii români, în general, nu l-au revendicat exclusiv pentru ei și nici nu e normal să fie așa. Nici un popor nu-l poate revendica exclusiv, pentru că în vremea aceea etnicitatea nu era cea mai importantă caracteristică a unui om, ci erau altele mai importante, de pildă calitatea de creștin”, a subliniat de acum fostul președinte al Academiei Române.

„Manifestarea de astăzi este rodul unei perseverențe de a aduce în mentalul colectiv memoria faimosului personaj istoric..”!
În continuare a luat cuvântul primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, care a mulțumit Academiei Române pentru susținerea eforturilor de recuperare a memoriei voievodului, accentuând faptul că: „Manifestarea de astăzi este rodul unei perseverențe de a aduce în mentalul colectiv memoria faimosului personaj istoric care, așa cum a spus academicianul Ioan Aurel Pop, a făcut cinste Balcanilor. Vă mulțumesc că, prin intermediul dumneavoastră, este adusă cu adevărat în mentalul colectiv memoria marelui voievod. Este o cinste și o onoare deosebită pentru comunitatea noastră faptul că Academia Română sprijină acest demers început în urmă cu zece ani”, aşa cum a precizat edilul municipiului Hunedoara. Aşadar, prima prelegere a simpozionului a aparținut istoricului Ioan Drăgan de la Serviciul Jude¬țean al Arhivelor Cluj, care a vorbit despre evenimentul comemorării lui Iancu de Hunedoara din anul 1956. „Putem aprecia că manifestările ample de comemorare a unei jumătăți de mileniu de la moartea lui Iancu de Hunedoara, sub egida Academiei Române, au reprezentat un pas important pe calea recuperării valorilor naționale, obturate grav în primul deceniu al regimului comunist impus de ocupația străină. Comemorarea din 1956 a sensibilizat autoritățile vremii în legătură cu valoarea castelului din Hunedoara, care a beneficiat în anii următori de ample lucrări de restaurare”, a explicat cu claritate istoricul clujean. În continuare, Daniela Marcu Istrate, arheolog la Institutul de Arheologie «Vasile Pârvan» din București, a prezentat un referat privitor la ipostazele materiale ale identității ortodoxe din Transilvania în vremea lui Iancu de Hunedoara, apreciind faptul că: „Această încercare de reconstruire și înțelegere a respectivului peisaj aruncă o lumină profundă asupra societății ortodoxe și românești din Transilvania și, indirect, asupra elitelor. Ne arată, până la urmă, că în vremea lui Iancu de Hunedoara a existat o elită românească ortodoxă puternică, mai ales în regiunea Hunedoarei, dar și pe tot cuprinsul Transilvaniei. Voi încerca să evidențiez ce fel de imagine avem asupra acestui peisaj: o evaluare cantitativă, una stilistă, arhitecturală, și o scurtă introducere în mecanismele sociale ale construirii și funcționării acestor biserici”, a subliniat cercetătoarea din Bucureşti.

,,Originea românească a lui Iancu de Hunedoara devine o certitudine şi nu mai pot exista îndoieli…”!
La rândul său, istoricul Ovidiu Cristea, cercetător științific la Institutul de Istorie «Nicolae Iorga» din București, a susținut comunicarea cu titlul: «Iancu de Hunedoara și Țara Românească: noi documente și interpretări», subliniind faptul că numele familiei nobiliare a Corvineștilor vine de la moșia acestei familii, «Corbii de Piatră», mai ales că: „Academicianul Ioan Aurel Pop a amintit în cuvântul de deschidere că originea românească a lui Iancu de Hunedoara devine o certitudine şi nu mai pot exista îndoieli în lumina acestor documente. Este, zic eu, o certitudine prin lectura și analiza critică a acestor surse. În sfârșit, și un detaliu deloc lipsit de impor¬tanță, prin care înțelegem și blazonul Corvineștilor: corbul. El se leagă de moșia acestei familii, «Corbii de Piatră», moșie pe care ulterior chiar Iancu de Hunedoara o va ceda unei surori de-a sa, Maria, pentru că în Evul Mediu era o practică curentă ca o anumită familie nobiliară să-și ia numele de la locul de baștină”, a concluzionat domnul cercetător ştiinţific. Prin cuvinte alese, profesorul Petronel Zahariuc, directorul Institutului de Istorie «A.D. Xenopol» și cadru didactic la Facultatea de Istorie a Universității «Alexandru Ioan Cuza«» din Iași, a susținut în cadrul comunicării sale științifice intitulate „Făgăduim credință «iubitului nostru părinte», prezentarea unor fragmente din istoria relațiilor domnilor Moldovei cu Iancu de Hunedoara”, reiterând faptul că Iancu de Hunedoara „este cel care a pus în mișcare dorința fostului împărat și rege Sigismund de Luxemburg de a vedea Moldova sub stăpânire maghiară, dar cu o nouă coordonată, și anume includerea țării în frontul antiotoman. La început, în 1442, misiunea i-a fost încredințată și reușită de Vladislav al III-lea Jagello, deopotrivă rege polon și maghiar, iar în 1447, 1448 și 1451, noua sa calitate, aceea de guvernator al Ungariei, a fost suficientă pentru a-și împlini planul cu privire la Moldova. Dintre cei șapte-opt domni ai Moldovei, trei l-au recunoscut de stăpân, asumându-și-l ca părinte și ocrotitor, fie de la începutul domniei, în drumul spre tron, fie mai târziu”, a evdenţiat cu acribie vorbitorul! În încheierea simpozionului, istoricul Alexandru Simon, cercetător științific la Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române din Cluj- Napoca, a susținut comunicarea cu titlul semnificativ şi pe deplin metaforic: „«Bunul turc», «atletul lui Christos»: Europele lui Iancu de Hunedoara”, în care a subliniat faptul că știința modernă poate demonstra cu argumente incontestabile că Voievodul Iancu de Hunedoara avea sânge de Basarab!
Profesor dr. Vasile GOGONEA, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.