Cristian Juscu, din Târgu Jiu, fost angajat al ANAF, în prezent expert contabil și consultant financiar din Târgu Jiu, a devenit un crescător de animale. Acesta deține în comuna Bălești, de lângă Târgu Jiu, o fermă unde crește sute de animale, de la oi și capre până la alpaca.
Cristian Juscu povestește că a început de la două capre cumpărate pentru a asigura produse proaspete pentru familie: „Cu creșterea animalelor am pornit în urmă cu trei ani de la două căprițe cumpărate pentru familie, pe care le am și acum. Soția și cu fata au zis să luăm o capră, pentru a avea lapte proaspăt și brânză, iar eu am luat două. Apoi am continuat cu niște găini pentru ouă. Apoi am mai luat două capre din rasa Zanen, pentru că am văzut că sunt bune pentru lapte și tot așa am ajuns la aproximativ 100 de capete”.
A ajuns la aproximativ 300 de animale
În urmă cu un an și jumătate a cumpărat un teren în comuna Bălești, unde a ridicat o fermă. Acum, Cristian Juscu a ajuns să dețină aproximativ 300 de animale. „Era un teren plin de mărăcini. Nu se putea intra aici. Nu exista măcar o cale de acces. Am pornit de la zero. Am băgat piatră și criblură pe calea de acces. Era totul abandonat. Nu era nimic. Am început apoi construcția fermei, după care a urmat mutarea animalelor. Am venit cu 100 de capre și 20-30 de oi.
Acum am ajuns la aproximativ 300 de capre și oi, trei cai, trei bivolițe, oi măgăruși, două alpaca și câini. Denumirea «La noi la fermă» a venit de la faptul că atunci când eram întrebat de familie unde merg, răspundeam: «La noi la fermă»”, a relatat fostul angajat de la ANAF.
Ce animale cresc la „La noi la fermă”
La ferma din Bălești sunt animale din rase foarte apreciate. „La capre, «La noi la fermă» cresc Alpină Franceză, care estre o rasă foarte rezistentă, Zanen, și 3-4 căprițe austriece. La oi mergem pe rasa Suffolk. Este o rasă foarte bună, de talie grea, care ajunge la peste 100 de kilograme”, spune Cristian Juscu. Acesta este cel mai atașat de cai și capre: „Cel mai mult îmi plac caii și caprele. Caprele sunt foarte iubitoare și au o memorie extraordinară. Am cele două capre de la început, de care sunt foarte atașat.
Caii sunt dominanți, dar foarte deștepți.
Ideea a fost de la început de o mică grădină zoologică. Alpaca se încadrează foarte bine, deoarece în Peru păzesc turmele de capre și oi. Simt pericolul de la câțiva kilometri. Sunt agresive și lovesc cu picioarele, atunci când simt un pericol. Se încadrează foarte bine în cireadă și sunt protectoare. Dorm între capre. Hrana este aceeași care se dă la oi și la capre. Mai avem un cal este din rasa Pur Sânge Arab, altul este un Pur Sânge Englezesc și cel de-al treilea este un cal indian. Pot fi călăriți de cei care vin la noi și doresc acest lucru”.
Trei angajați egipteni
Cristian Juscu are trei angajați egipteni care se ocupă de fermă. „Am avut tot felul de angajați români, dar nu am fost mulțumiți. În domeniul acesta, mulți dintre cei pe care i-am avut angajați au o înclinație către consumul de băuturi alcoolice, iar cei care sunt pricepuți la îngrijirea animalelor, nu știu să mânuiască utilaje. Eu îmi doresc ca această fermă să fie mecanizată. Suntem dependenți de utilaje, aprovizionarea o facem cu utilaje, descărcăm cu ajutorul utilajelor și multe alte lucrări. Sunt mulțumit de egipteni, pentru că sunt crescători de animale prin tradiție și știu să suplimenteze tratamentele pe care le face medicul veterinari. Sunt devotați și consideră că este ferma lor”, ne-a explicat Cristian Juscu.
Iubirea de animale s-a transmis de la tatăl său
Cristian Juscu cred că iubirea pentru animale a fost transmisă de la tatăl său, care a fost medic veterinar: „Cred că s-a transmis iubirea pentru animale din familie, deoarece tatăl a fost medic veterinar și de la el mi s-a transmis această pasiune. La început a fost o relaxare, dar acum nu mai este relaxare și am ajuns la o dependență. Activitatea se desfășoară non stop. Este și obositor, dar și relaxant. După o zi de 6-7 ore la birou și cu capul în hârtii, aici vin și mă urc pe buldozer, îi ajut pe băieți la animale, mai fată o capră. Aici lucrez part-time”.
Ce planuri are fermierul Cristian Juscu
Cristian Juscu precizează că produsele nu sunt valorificate și că dorința sa este ca în viitor să ridice o pensiune, unde oamenii să vină și să intre în contact cu animalele și chiar să se ocupe de îngrijirea lor, genul acesta de turism fiind de succes în mai multe țări civilizate: „Nu le mulgem, pentru că stăm doar să crească iezi și carnea am dat-o de Paști. Mai facem unele produse, dar mai mult pentru prieteni. Nu cred că vreau să mai cresc efectivele de animale, poate doar la oi. Îmi doresc să ajungem la cinci-șase cai, de la trei câți sunt în prezent. Îmi doresc să ridicăm o agro-pensiune. Sper ca anul viitor să începem construcția pensiunii”.



































