Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu intenționează să organizeze concursuri pentru ocuparea a încă trei funcții de conducere vacante. Este vorba despre posturile de șef de secție la Cardiologie și Oftalmologie, precum și cel de șef de serviciu la Serviciul de Medicină Legală. Conducerea unității medicale a transmis Consiliului Județean Gorj o solicitare de avizare a organizării concursurilor. Proiectul de hotărâre prin care se propune aprobarea acestei solicitări urmează să fie supus votului consilierilor județeni în ședința din 6 noiembrie.
Interes scăzut pentru funcțiile de conducere
Noile posturi se adaugă celor 17 funcții de conducere pentru care Spitalul Județean organizează deja concursuri. Este vorba despre posturi de șef de secție, laborator și serviciu, însă interesul candidaților este redus.
Pentru trei dintre funcții nu s-a înscris niciun candidat. Situația se înregistrează la secțiile Boli Infecțioase și Ortopedie-Traumatologie, precum și la Laboratorul de Explorări Funcționale.
La cele mai multe dintre celelalte posturi există câte o singură candidatură. Excepție face Secția ORL, unde doi candidați și-au depus dosarele pentru ocuparea funcției de conducere.
Printre structurile pentru care s-a înscris câte un candidat se numără Chirurgie Generală I și II, Urologie, ATI I și II, Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, Neonatologie, Medicină Internă I și II și UPU-SMURD. De asemenea, există câte o candidatură pentru conducerea Serviciului de Anatomie Patologică, a Laboratorului de Analize Medicale și a Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală.






























