6.6 C
Târgu Jiu
marți, 24 februarie 2026

Își primesc salariile cu întârziere

1090

Angajații Primăriei Motru își primesc, din nou, salariile cu întârziere. Potrivit Contractului Colectiv de Muncă, funcționarii ar trebui să-și ia leafa în data de 6 a fiecărei luni. S-a așteptat însă după mult promisa rectificare bugetară, pentru a se plăti drepturile salariale.
Primarul Gigel Jianu spune că salariile se vor da până vineri. „Marți am avut rectificarea de buget, am fost la Finanțe, pentru o notificare, după care săptămâna aceasta luăm și salariile”, ne-a declarat primarul Gigel Jianu.
Salariații vor primi, totodată, și indemnizația de hrană, care nu a fost dată în acest an. Nici voucherele de vacanță nu au fost acordate, primarul Jianu sperând să le repartizeze până la finalul anului.
„Când s-a făcut bugetul, nu s-au bugetat decât primele opt luni. Nu au fost bani. Nu știm ce va fi la următorul salariu și până la finalul anului“, a declarat Pavel Tutunaru, liderul Sindicatului Liber al Funcționarilor din cadrul Primăriei Motru. Primarul Jianu speră într-o nouă rectificare bugetară, în luna noiembrie, pentru a putea încheia anul cu bine.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.