Un adolescent de 16 ani poate să știe că are nevoie de ajutorul unui psiholog, dar nu îl poate solicita întotdeauna fără acordul părinților. O inițiativă legislativă care ar fi schimbat această situație a fost respinsă de Senat și merge acum la Camera Deputaților. Dincolo de disputa politică, subiectul readuce în discuție relația dintre părinți și copii, independența adolescenților și situațiile în care familia poate deveni o piedică în calea obținerii ajutorului.
Psihologul Adelin Ungureanu, din cadrul DGASPC Gorj, vorbește despre teama unor părinți de a pierde controlul asupra copiilor, maturitatea emoțională a adulților și rolul specialistului în redarea încrederii tânărului în propriile decizii. Adolescenții care au împlinit 16 ani ar fi putut solicita singuri servicii de consiliere psihologică, psihoterapie și sprijin psihopedagogic, fără acordul părinților. Aceasta era schimbarea propusă printr-o inițiativă legislativă depusă de parlamentari USR, însă proiectul a fost respins de Senat pe 28 octombrie și urmează să ajungă la Camera Deputaților, for decizional. Inițiatorii au argumentat că există situații în care adolescentul conștientizează că are nevoie de ajutor, dar nu îl poate obține din cauza refuzului părinților, a absenței acestora sau a conflictelor familiale. Uneori, chiar părintele poate fi sursa suferinței emoționale. Proiectul nu urmărea eliminarea părinților, ci înlăturarea unei bariere în accesul la sprijin specializat.
„Pentru părinții nesiguri, este o amenințare ca propriul copil să crească”
Psihologul Adelin Ungureanu consideră că, pentru unii adulți, independența adolescentului este percepută ca o amenințare, iar nevoia de control poate ajunge să fie mai importantă decât nevoile copilului.
„Ce îmi vine în minte acum este frica părinților că ai lor copii cresc. Că devin independenți și vor fi mai greu de controlat. Pentru părinții nesiguri, este o amenințare ca propriul copil să crească, să-și dezvolte propria individualitate. Cei anxioși au nevoie de control”, explică psihologul. Acesta face diferența între autoritatea exercitată pentru protejarea copilului și cea folosită pentru gestionarea propriilor nesiguranțe. În familiile cu comportamente autoritare sau narcisice, dorința de control poate ajunge să umbrească nevoile emoționale ale adolescentului. „Îi consideră inferiori, niciodată demni de izbândă. Manifestarea autorității nu este pentru a-i proteja pe copii, ci pentru a-i ajuta tot pe ei să-și gestioneze anxietatea și complexul de inferioritate”, explică Adelin Ungureanu. În asemenea familii, solicitarea copilului de a merge la psiholog poate fi interpretată de părinte ca un reproș sau ca o dovadă a propriului eșec.
Un părinte matur nu se simte amenințat dacă propriul copil cere ajutor
Un adult matur înțelege că dezvoltarea copilului presupune și greșeli, conflicte și momente în care este nevoie de sprijin din exterior. Nu privește mersul la psiholog ca pe o rușine, ci acceptă că adolescentul poate avea nevoie de o persoană neutră, pregătită să îl asculte. „Un părinte matur își asumă chiar și eșecul și își dorește binele copilului, indiferent de cât de șifonat iese din situație”, spune psihologul. În schimb, părintele imatur emoțional evită să-și recunoască greșelile și transformă discuția într-o lecție despre moralitate și disciplină. Tocmai copiii care nu se simt ascultați acasă pot avea mai multă nevoie de sprijin psihologic, în timp ce părinții lor sunt mai puțin dispuși să îl accepte.
Povestea unui tânăr care își riscă viața pe stradă, deși avea nevoie să fie înțeles
Psihologul oferă exemplul unui tânăr de 18 ani, ieșit recent din sistemul de protecție, pasionat de săriturile cu bicicleta. Nimeni nu i-a apreciat însă pasiunea și nu a văzut în ea un posibil talent. După o copilărie dificilă, tânărul își asumă acum riscuri tot mai mari pe stradă, circulând cu trotineta printre mașini. „Am un tânăr de 18 ani, proaspăt ieșit din sistem, pasionat de sărituri cu bicicleta. Nimeni nu a apreciat ceea ce face el. Nu l-a văzut ca pe un talent. A avut o viață nedreaptă. Acum se autodistruge pe stradă. Dacă nu îi știi povestea, ai zice că e un golan. În realitate, este un învins și accelerează trotineta printre mașini, ca și cum ar vrea să termine mai repede timpul vieții sale”, povestește Adelin Ungureanu. Psihologul își amintește și o mărturisire a tânărului, făcută înainte de ieșirea din sistem: „Domnule, mie îmi este teamă că voi muri din cauza motoarelor.” Specialistul nu a încercat să-i impună cum să se comporte, ci a ales să îi arate că îl înțelege și să îi ofere propria perspectivă. Exemplul arată că, în spatele unui comportament considerat teribilist, se poate ascunde o suferință pe care nimeni nu a avut răbdarea să o descopere.
„Psihologul nu schimbă viața omului. Îl ajută să înțeleagă ce i se întâmplă și să aleagă singur”
Adelin Ungureanu subliniază că rolul psihologului nu este să transforme omul după propriile convingeri sau să-i impună un model de viață, ci să îl ajute să-și înțeleagă situația și să ia singur decizii. „Cam cu asta se ocupă psihologul. Nu schimbă omul. Ar fi ciudat să trăiești deodată propria viață după principiile și modelul altei vieți. Psihologul îl ajută pe celălalt să conștientizeze ceea ce i se întâmplă și să aleagă singur ce consideră”, explică acesta. Specialistul vorbește despre conceptul de empowerment, prin care o persoană este ajutată să-și descopere resursele, să capete încredere în sine și curajul de a-și asuma propriile alegeri. „Misiunea ta este empowerment. Să îi dai putere și curaj pentru a-și trăi viața”, spune psihologul.
Consilierea poate fi esențială atunci când adolescentul nu poate vorbi acasă
Accesul minorilor la psiholog fără acordul părinților devine important mai ales în familiile în care comunicarea nu funcționează. Nu toți adolescenții pot vorbi deschis acasă despre frici, abuzuri, relații sau probleme emoționale. Teama de a fi judecați, certați ori pedepsiți îi poate împiedica să ceară ajutor. Într-o relație sănătoasă, copilul ar trebui să poată vorbi despre dificultățile sale fără teama de a fi respins sau învinovățit. Încrederea se construiește însă în timp, prin ascultare, respect și disponibilitatea părintelui de a-i fi alături chiar și atunci când greșește. Psihologul atrage atenția și asupra rolului pe care îl pot avea sportul, pasiunile și adulții care reușesc să vadă dincolo de comportamentul unui adolescent. Un copil nu trebuie redus la o greșeală sau la o ieșire nervoasă. Uneori, în spatele unui tânăr considerat dificil se află cineva care nu și-a descoperit încă valoarea și nu a fost încurajat suficient.
„Părinții maturi cresc copii maturi, dar acceptă și că aceștia pot avea nevoie de ajutor”
Maturitatea părinților influențează felul în care adolescenții își dezvoltă încrederea în sine și propria identitate. „Părinții ok cresc copii ok. Cei imaturi cresc uneori copii imaturi, uneori fără o direcție, fără încredere în ceea ce sunt, stângaci în a-și dezvolta identitatea psihosocială”, afirmă Adelin Ungureanu. Paradoxal, tocmai părinții care oferă un mediu sănătos de dezvoltare înțeleg că solicitarea ajutorului unui psiholog nu reprezintă o amenințare pentru familie. Un adolescent care se simte în siguranță acasă poate vorbi mai ușor despre problemele sale și poate accepta sprijinul unui specialist fără să simtă că își trădează părinții.
