În această zi binecuvântată, de mare sărbătoare creştină, încă mai lăcrimez pentru că este ziua trecerii la cer a sufletului Mamei mele, Gogonea Şt. Janeta şi pentru faptul că în viaţa fiecăruia dintre noi, pierderea mamei reprezintă cel mai dureros moment din viața aceasta! Amintirea mamei rămâne mereu întipărită în mintea noastră și vom lăcrima de fiecare dată în amintirea ei! Dar, cum să convingi pe cineva cu ceea ce nu poate fi explicat în amintirea mamei, cum să cucereşti cu ceea ce nu poate fi demonstrat prin memorie vie, cum să dobândeşti posibilul cu imposibilul, aceasta fiind misiunea oricărei credinţe în Dumnezeu! Credem pe bază de aproximări, despre unele lucruri, dar, despre Mamă, preluăm credinţa din ceea ce au înţeles cei apropiaţi de credinţă şi o preluăm nu neapărat pe bază de înţelegere şi argumente, ci printr-un simplu «mimesis» al sufletului, pentru că imităm tainicul, după care îl transmitem în mod convingător mai departe. Oameni fiind, nu ne putem imagina divinitatea decât din interiorul limitelor şi al delimitărilor noastre, însă, Bunul Dumnezeu ne arată că putem afla câte ceva doar de la Mama care ne-a dat viaţă, căci o credinţă nu poate fi doar învăţată, ea fiind mai mult decât simpla învăţătură de carte! Cuvintele credinţei trebuie transferate în trăirea adevărului lor, iar, în numele Mamei, noi putem crede cu adevărat doar din iubirea noastră, pentru că Mama este făptura pe care o asociem cel mai ușor cu bunătatea, frumusețea și chiar cu sfințenia, așezându-i chipul sfânt în acea ramă strălucitoare și în acel loc de taină al sufletului! Dar, oare, cum ar arăta lumea dacă toți am avea inimă de mamă? Ce păcat că nu înţelegem că Dumnezeu Tatăl ne iubește cu inimă de mamă! (V.G.)
