Se mai întâmplă ca de multe ori, oricât ne-am sili ca să vedem ceea ce este greu de văzut la cineva care suferă sau care e supărat de cele ale vieţii, parcă e inutil să cauţi un răspuns, dacă ne referim la cineva lovit de o nenorocire, pentru a-i spune că aceasta este Voinţa lui Dumnezeu, pentru că sunt mulţi oameni pe care ai vrea să-i înţelegi, dar cuvintele, numai cuvintele, pare că devin reci şi nepăsătoare, când nu sunt urmate şi de o faptă edificatoare! Cu totul altfel devine mângâierea Lui Iisus, întru milostivire minunată, aceea ce se regăseşte în cuvintele Lui, pentru că aceasta se schimbă nemijlocit în puternice fapte. De aceea, după cuvintele Lui, lacrimile prind repede să se înroureze şi cea mai mare durere să preface în bucurie curată! Dintotdeauna, asemenea şi astăzi, Stăpânul Atotputernic al vieţii, le iese în cale tuturor celor ce plâng pe marginea prăpastiei, când pasul Său se îndreaptă spre inimile celor aflaţi în încercare! Pentru că El se apropie de cei căzuţi şi răniţi de-a lungul şanţurilor şi de cei ce zac bolnavi prin spitale, insuflându-le îndrăzneală şi încredere în depăşirea durerii şi a temerii de moarte, Mântuitorul alinându-le cu ochii Lui blânzi suferinţa. Domnul, Care a suferit piroanele care ajungeau să-i străpungă mâinile şi picioarele pe cruce, este cu neputinţă să nu alerge acolo unde vede suferinţa omenească, unde vede durerea, unde aude chemarea Lui Dumnezeu!
„N-avea teamă, Eu sunt cu tine; mântuirea ta e aproape”!
Pentru că sunt mulţi oameni în lume a căror moarte e de o tristeţe sfâşietoare şi se tânguie înconjuraţi de alţi nenumăraţi bolnavi care sunt duşi la spitale, dar, prin crasă neglijenţă, sunt lăsaţi adormind pentru vecie sub privirile neînţelegătoare ale unei surori de caritate, pentru ca noi să înţelegem că de aceştia se îngrijeşte Iisus Mântuitorul! Omul aflat în suferinţă, nu poate să moară, înainte de a auzi în şoaptă, mângâioasele Lui cuvinte: „N-avea teamă, Eu sunt cu tine; mântuirea ta e aproape; Eu te-am strigat din depărtări necunoscute, tu eşti al Meu!”. Aşa se face că sunt mulţi a căror moarte e ca un râu de jale şi de lacrimi tânguitoare! Pentru că nespus de trist este să te sfârşeşti singur, fără de ajutor, părăsit de lume, cu durerea în piept, uitat de cei care ar trebui să te ajute! Pentru că mulţi vorbesc despre război şi doresc războiul, să privească pentru o clipă la un tânăr frumos ce zace întins la pământ cu sângele cald izbucnindu-i din răni, cum în jurul său îşi întinde moartea întunericul şi numai stelele deasupra clipesc atât de viu, de parcă i-ar pricepe şi ele durerea! Ca la lumina unui fulger, înainte de a-şi da sfârşitul, bietul de el mai zăreşte odată în gând satul natal, acolo, la o margine de apă, unde se află căsuţa părintească, umbrită de nuci bătrâni şi păzită de plopi, iar în încăperea ei, îşi vede odaia în care şi-a petrecut copilăria şi o măiculiţă bătrână plângând în tristă aşteptare. Imaginea aceasta e tulburătoare şi tristă, dar, să avem încredinţarea că nici pe acesta, Iisus nu îl lasă în părăsire deplină, ci, întocmai precum un tată se apropie de copilul său, asemenea şi Iisus se aşează în genunchi lângă el, îi cuprinde mâna cu iubire şi-i alină durerea, pentru că în cele mai grele clipe ale vieţii, Iisus Îşi dăruieşte cu amândouă mâinile preamilostive ajutorul şi mângâierile Sale! Să nu uităm niciodată durerile noastre de acasă şi de câte ori trebuie să alergăm la El, să-I cerem sfat şi să-L rugăm a ne trimite ajutor la nevoinţă!
,,Eu te-am strigat din depărtări necunoscute, tu eşti al Meu!”
Văzând străduinţa şi dăruirea oamenilor de a-şi avea o putere mai mult decât omenească, putem înţelege ceea ce s-a întâmplat când a Înviat Iisus, iar, doi dintre ucenicii Săi, mergeau supăraţi către cetatea Emaus, când, fără de veste, Iisus li s-a arătat şi S-a apropiat de ei, chiar dacă, fără să-L cunoască, s-au dat cu El în vorbă, mergând mai departe împreună. Când să se facă noapte, ajungând la o ospătărie, cei doi apostoli intrară înlăuntru, rugându-L şi pe Iisus ca să rămână împreună cu ei şi să Se odihnească, zicându-I cu blândeţe grijulie: «Rămâi cu noi căci s-a făcut noapte!». La fel putem repeta şi noi, astăzi, împreună cu ei, aceleaşi cuvinte: «Doamne, rămâi cu noi, cu inimile noastre, căci s-a făcut noapte!», mai ales că pacea inimii vine tocmai atunci când nu mai suntem robiţi ai gândurilor, când Hristos ne eliberează din infernul deznădejdilor pustiitoare! Numai prin încrederea neabătută în El atingem această pace lăuntrică a sufletului! Iar, liniștea sufletului nu este tăcerea, ci prezența păcii, netulburării, nesmintelii, neagitației, nepanicării, fiindcă Iisus Hristos ne eliberează de grijile trecutului și de temerile viitorului pentru a ne oferi mântuirea în mod milostiv şi fără plată! Panica este cea mai păgubitoare şi nefolositoare emoție, pentru că ea nu face decât să înrăutățească situațiile dificile, condiţiile apăsătoare ce împiedică limpezirea minții! Cu puterea Lui Dumnezeiască, Mântuitorul Hristos ne vindecă toate fobiile și adicțiile, dăruindu-ne curaj și nădejde că putem învinge! Curajul este cea mai de seamă dintre toate virtuțile omeneşti, deoarece, fără curaj, nu poți practica nici o altă virtute pentru a te desăvârşi în credinţă! Tocmai de aceea, credința este curajul de a declara îndepărtarea iadului și de a câștiga prin puterea Lui Hristos, Calea mântuirii, Adevărul izbăvirii şi Viaţa nemuririi. Putem pierde un iluzoriu confort de bogăţie nemăsurată, dar câștigăm o veșnicie meritată! Miza este aceea de a nu ne pierde credința, fiindcă Evanghelia este lumina speranței, a nădejdii care ne călăuzeşte în cele mai întunecate momente, iar, Iisus Hristos Domnul ne promite o Împărăție, nu un mormânt rece! Evanghelia ne mai învață şi cum să găsim această Împărăție pentru a dobândi iubirea adevărată! Nu metodele sofisticate ne vindecă, ci iubirea, nu bogăţia ne face fericiți, ci iubirea, iar, numai Dumnezeu e Bun prin fire, dar și omul se face bun prin Cel cu adevărat bun, dacă își cultivă modurile viețuirii prin credinţă! Se cuvine, deci, ca prin cultivarea necontenită a Iubirii Lui Dumnezeu, să ne ferim de a ne deprinde cu faptele rele, fiindcă bunătatea este limbajul pe care orice om îl poate auzi și oricine îl poate înțelege. În concluzie, trebuie să facem ceva ca să fim buni în fiecare zi, iar, numele Lui Hristos Dumnezeu să fie pe buzele a milioane de oameni. Prin minciună, nu dobândim un adevăr al nostru, care să ne justifice prejudecățile, ci, Adevărul divin descoperit și accesibil dezvăluie anumite greșeli pentru a ne oferi îndreptarea şi ieșirea din eroare! Fericiți sunt cei ce cred în Dumnezeu Cel întrupat, cei ce ascultă de poruncile Lui și se hrănesc cu cuvintele Lui, fericiți sunt cei care au descoperit chiar Taina Evanghelică a bucuriei în întâlnirea cu Dumnezeu şi cei care aduc slavă Bisericii Lui Hristos!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
