* Prima rundă de consultări purtate de Nicușor Dan cu liderii partidelor parlamentare s-a încheiat, fără niciun rezultat care să ducă la formarea unui nou Guvern.
* Rămân pe masă guvernul de tehnocrați și guvernul minoritar al PSD. Ce mesaj a transmis Nicușor Dan după consultări.
Lia Olguța Vasilescu a declarat că partidul este pregătit pentru un guvern minoritar, PSD, cu susținere parlamentară. Președintele României, Nicușor Dan, are astăzi consultări cu toate partidele parlamentare pentru formarea unui nou Guvern. Consultările au loc la Cotroceni pe parcursul întregii zile de ieri. Demersul vine după ce în data de 5 mai, Executivul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. Prima delegație care va intra la consultări este cea a PSD, începând de la ora 09.00. Pe de altă parte, președintele Nicușor Dan ia în calcul să le propună liderilor partidelor pro-europene care merg luni la consultările de la Cotroceni să construiască o majoritate parlamentară și un guvern în jurul unui prim-ministru tehnocrat. Numele la care se gândește președintele este Delia Velculescu, care în prezent este director adjunct la FMI, au declarat pentru Antena3.ro surse din Administrația Prezidențială. Varianta unui premier tehnocrat a fost acceptată, declarativ, până acum, de PSD si UDMR. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că singura posibilitate de a se reface coaliția pro-europeana este desemnarea unui premier independent, care să nu fie un rival politic pentru niciunul dintre liderii din viitorul guvern.
Nicușor Dan a transmis, luni, un mesaj scris, după consultările de la Cotroceni:
,,Am avut astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele și formațiunile politice parlamentare, pentru identificarea premiselor deblocării actualei crize politice și conturării unei formule de guvernare cât mai stabile. În cadrul convorbirilor, fiecare delegație și-a prezentat poziția, și-a argumentat constrângerile și a precizat în ce condiții ar avea disponibilitatea de a participa la guvernare sau de a susține un nou Executiv. Încă din discuțiile informale purtate după adoptarea moțiunii de cenzură, solicitarea mea a fost ca partidele să indice majoritatea pe care o pot coagula, în acord cu matematica parlamentară, care să poată asigura susținerea unui Guvern. Vom continua seria de consultări până când se va cristaliza o variantă de majoritate solidă, pro-occidentală. Apelul meu public este același pe care l-am subliniat și în cadrul întâlnirilor de astăzi: este esențial ca partidele să dea dovadă de responsabilitate, de maturitate și să ajungă, într-un timp rezonabil, la un numitor comun, cu formule coerente și propuneri viabile”, a spus acesta.
M.C.H.





























