Scriitorul a cărui viață, personalitate și operă au dobândit, din timpul vieții, dimensiuni mitice rămânând prezent, în ciuda trecerii timpului, în peisajul cultural german și universal.
În 2005, semicentenarul morții lui Thomas Mann a fost marcat de comemorări și festivaluri culturale, la München și în orașul său natal, Lübeck, unde s-a decernat premiul Thomas Mann scriitorului Walter Kempowski, iar la Frankfurt pe Main, la Muzeul filmului german, au fost vizionate principalele ecranizări ale romanelor și nuvelelor sale: Casa Buddenbroock, Muntele vrăjit și Moarte la Veneția, în regia lui Luchino Visconti. Expoziția organizată la München a fost consacrată nu doar scriitorului, ci întregului clan Mann, cei șase copii ai săi fiind și ei personalități deosebite.
Câteva rânduri din paginile cotidianului DIE WELT, din 12 august 2005 ne dau posibilitatea să înțelegem ce credeau autorii tineri despre scriitor la momentul acela: „Mann este un geniu care joacă însă într-o altă ligă decât noi ceilalți… un romancier straniu, în a cărui operă păcatele atât de omenești precum invidia, ura, gelozia, patimile, lăcomia, sexul aproape că nu sunt prezente.”
În paginile unui alt cotidian, NEUE ZURCHER ZEITUNH, cu ocazia morții și înmormântării scriitorului, în 1955, la Kilchberg, în Elveția, prietenul său Hermann Hesse îi face un portret în care surprinde câteva trăsături inedite ale personalității sale: „Ceea ce va face ca opera lui Thomas Mann să dăinuie cu mult dincolo de vremurile noastre zbuciumate sunt calitățile care, decenii la rând, au rămas ascunse pentru marele public: căldura sufletească, capacitatea de a iubi, fidelitatea și un înalt simț al responsabilității – camuflate de ironia și virtuozitatea sa literară.”
Thomas Mann, pe numele complet Paul Thomas Mann, s-a născut la 6.06.1875, în Schleswig-Holstein, în Germania. A fost al doilea fiu al lui Thomas Johann Heinrich Mann (senator și comerciant de cereale) și al Juliei da Silva Bruhns (o braziliancă de ascendență germană și portrugheză, emigrantă cu familia în Germania). Thomas a fost botezat în religia luterană a tatălui său (mama era romano-catolică). A studiat știința la un ginmaziu din Lübeck, iar după moartea tatălui, când familia s-a mutat la Munchen, a continuat studiile la Universitatea Ludwig Maximillians și la Universitatea Tehnică, pregătindu-se pentru o carieră de jurnalist.
A fost romancier, nuvelist, eseist, critic social și filantrop, devenind laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1929, pentru romanele Buddenbrooks (19010, Muntele magic / Muntele vrăjit (1924) și pentru nuvelele sale. A scris opt romane, treizeci de povestiri, o dramă epică, un jurnal și numeroase eseuri consacrate unor scriitori, filozofi, psihologi și compozitori, cei mai mulți, germani. Romanele mai puțin cunoscute sunt: Alteță regală, Lotte la Weimar, Alesul și Confesiunile lui Felix Krull, iar dintre povestiri, celebre sunt: Moarte la Veneția, Mario și vrăjitorul, Capete schimbate și Legea.
A locuit la Munchen din 1891 până în 1933, cu excepția unui an petrecut în Palestina și Italia, împereună cu fratele său mai mare, Heinrich Mann, și el romancier.
S-a căsătorit în 1905, cu Katia Pringsheim, care provenea dintr-o familie de industriași evrei bogați și au avut împreună șase copii (Erika, Klaus, Golo, Monika, Elisabeth și Michael). Katia s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a fost tratată, în 1912, într-unn sanatoriu din Davos, în Elveția. Vizitele scriitorului la acest sanatoriu l-au inspirat să scrie romanul Muntele magic, care a fost publicat în 1924. Cu banii obținuți din vânzarea acestei cărți și din Premiul Nobel a construit o cabană în satul de percari Nida, din Lituania, unde și-a petrecut verile anilor 1930-1932, lucrând la Iosif și frații săi. Astăzi, cabana e un centru cultural dedicat lui, conținând o mică expoziție memorială.
În timp ce Thomas Mann făcea un turneu de carte la Amsterdam, Bruxelles și Paris, Hitler a preluat puterea în Germania. Klaus și Erika, cei doi copii ai săi mai mari, care apoi au plecat în Olanda, l-au avertizat că nu e sigur pentru el să se întoarcă acasă. Astfel, scriitorul a revenit la Arosa, în Elveția, pentru că, datorită opiniilor sale politice, era văzut ca un dușman al naziștilor. Propriul șofer și îngrijitor devenise informator, iar casa lui din München a fost percheziționată și confiscată de poliția politică bavareză. Pe numele său s-a emis un mandat de arestare din cauza căruia nu a mai putut să-și folosească nici casa de vacanță din Lituania, aceasta aflându-se la doar câteva sute de metri de granița germană. Fiul său Golo a reușit să aducă în Elveția, clandestin, capitolele deja finalizate ale romanului la care lucra și jurnalele scriitorului. Le-a fost revocată cetățenia germană, lui, soției și copiilor lor, Golo, Elisabeth și Michael. Guvernul nazist a expropriat casa familiei, iar Universitatea din Bonn i-a retras lui Mann doctoratul onorific, acordat în 1919.
După perioada petrecută în Elveția, în 1939 familia Mann a emigrat în SUA (anterior, călătorise în SUA în 1934 și 1935), la New Jersey, iar el a predat la Universitatea Princeton. În 1941 a fost desemnat consultant în literatura germană la Biblioteca Congresului. În 1942, când familia Mann s-a mutat în cartierul Pacific Palisades din Los Angeles, au devenit membri marcanți ai comunității germane expatriate, iar la 23 iunie 1944, Thomas Mann a fost naturalizat cetățean al Statelor Unite. Au rămas în SUA până în 1952, când s-au întors în Elveția.
Trei dintre cei șase copii ai săi (Erika, Klaus și Golo) au devenit scriitori importanți. Scriitorul și-a portretizat familia în primul său roman, Buddenbrooks. Este unul dintre cei mai cunoscuți exponenți ai literaturii germane scrise în exil (Exilliteratur), de oponenții regimului hitlerist și, totodată, unul dintre puținii oponenți activi public dintre germanii expatriați aflați în SUA. Odată cu declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, la 1 septembrie 1939, a ținut la BBC, în germană, discursuri adresate poporului german, iar în octombrie 1940 a început o serie de emisiuni lunare prin care i-a condamnat pe Hitler și pe „paladinii” săi ca fiind „niște filisteni grosolani”. În timpul Războiului Rece a fost acuzat de comunism. S-a opus în mod deschis acuzațiilor, dar a protestat împotriva închiderii celor zece de la Hollywood și împotriva concedierii profesorilor suspectați a fi comuniști.
A fost forțat să renunțe la funcția de consultant în literatură germană, la Biblioteca Congresului.
În 1952, întors în Elveția, a locuit inițial într-o casă închiriată, în Kilchberg, lângă Zurich. În 1954 și-a cumpărat acolo ultima casă, în care au locuit mai târziu văduva sa și fiul lor Golo. Thomas Mann a călătorit regulat în Germania, în acei ani, dar nu s-a mai întors să locuiască.
Cea mai importantă vizită în Germania a fost în 1949, la împlinirea a 200 de ani de la nașterea lui Goethe. Alături de Albert Einstein, Thomas Mann a fost unul dintre sponsorii Convenției Mondiale a Popoarelor, care a avut loc în 1950-1951, la Palais Electoral din Geneva, Elveția.
Joseph and His Brothers este un roman epic scris în 16 ani și reprezintă una dintre cele mai ample și semnificative lucrări din opera lui. Romanele ulterioare au fost Lotte in Weimar (1939), Doktor Faustus (1947). Ultimul roman este Confesiunile lui Felix Krull, început în 1954 și rămas neterminat la moartea lui. Valoarea acestor lucrări a determinat membrii Academiei Suedeze să-l nominalizeze, în 1848, a doua oară, pe Thomas Mann pentru Premiul Nobel pentru literatură. De-a lungul vieții a primit o mulțime de premii, ordine și medalii, universități de prestigiu oferindu-i titlul de honorary doctor și multe instituții i-au purtat numele (Gimnaziul Thomas Mann din Budapesta). Scriitorul a murit la 12 august 1955 și a fost înmormântat în cimitirul din satul Kilchberg.
Mariana Al-Saleh
Referințe bibliografice:
https://ro.wikipedia.org
https.//m.cinemagia.ro
https://www.dw.com
