PSD se opune vânzării celor mai profitabile companii de stat, în negocierile care au loc în aceste zile între partidele care vor intra la guvernare. De altfel, aceste negocieri sunt în blocaj fiindcă liderii politici nu se înțeleg nici pe modul în care vor aplica austeritatea. Mai mult, nici PSD și nici PNL nu mai vor ”să dea premierul”.
Potrivit surselor Gândul, opinii contrare sunt și pe propunerea dreptei de a vinde participațiile statului la companiile profitabile (Hidroelectrica, Romgaz, Transelectrica etc), după modelul Greciei.
PSD se opune categoric vânzării totale sau parțiale a companiilor de stat profitabile, care nu ar conduce decât la majorarea explozivă a prețurilor, exclusiv în scopul maximizării profiturilor și propune, dimpotrivă, crearea unor campioni regionali în domeniul energiei, care să se bată cu companiile puternice controlate de statul polonez, ceh sau cel maghiar, pentru supremația în zonă.
M.P.







































