Un lot de leuștean mărunțit vândut în marketurile Penny, sub marca „Pentru tine de la Penny”, a fost retras de la comercializare, după ce s-a constatat că depășește limita maxim admisă pentru alcaloizi pirolizidinici, substanțe toxice care pot afecta sănătatea consumatorilor.
Conform unui anunț publicat de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), produsul vizat este:
-
Denumire: „Pentru tine de la Penny Leuștean mărunțit”
-
Cantitate: 10 g
-
Lot: 06
-
Data expirării: 15.03.2026
-
Producător: Eurosalt Manufacturing SRL
Rewe România, compania care administrează lanțul de magazine Penny, a inițiat retragerea imediată a produsului de pe rafturi și recomandă consumatorilor să nu utilizeze produsul, ci să îl distrugă sau să îl returneze în orice magazin Penny, unde vor primi contravaloarea, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Măsura vine în contextul respectării standardelor de siguranță alimentară, având ca scop protejarea sănătății publice. Alcaloizii pirolizidinici sunt compuși naturali care, în cantități mari, pot avea efecte toxice asupra ficatului și altor organe, motiv pentru care prezența lor în alimente este strict reglementată.











































